După schimbarea conducerii spitalului, noua echipă managerială, constituită din managerul Ancuța Suciu și directorul medical dr. Răzvan Roșu, își dorește ca Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu, din județul Hunedoara să devină cel mai bun furnizor de asistență medicală pe specialitatea Pneumoftiziologie din întreaga regiune, prin îmbunătățirea calității actului medical și diversificarea serviciilor oferite populației, cu respectarea drepturilor pacienților.
Sanatoriul se adresează tuturor pacienților cu afecțiuni respiratorii, cu preponderență celor care locuiesc în Valea Jiului și în alte zone miniere sau celor care au lucrat în siderurgie, în mediul toxic, etc. Aceștia se pot prezenta la investigațiile medicale, conform protocolului agreat cu medicii de familie sau alți medici specialiști, cu bilet de trimitere și pot beneficia acum și de internări de o zi.

Urmărim totodată să diversificăm serviciile medicale, astfel că vom oferi pacienților un nou segment de investigații, unele specifice pentru diagnosticul, tratamentul și evaluarea persoanelor cu apnee în somn, forma obstructivă” a ținut să declare managerul Ancuța Suciu.
Apneea de somn obstructivă este definită ca lipsa fluxului aerian pe căile aeriene, însoțită de mișcări toracice și abdominale, datorate unui obstacol ( polipi nazali, formațiuni adenoide, deviație de sept nazal, BPOC, fibroza pulmonară, obezitate, sindrom metabolic, formațiuni toracice sau abdominale gigante ).
Simptomele pot fi diurne ( cefalee matinală, oboseală diurnă, lipsa de concentrare, deficit de atenție, scăderea libidoului ) și nocturne ( sforăit, pauze de apnee în somn relatate de pacient sau de partenerul de pat, somn neodihnitor, neliniște ). Diagnosticul și evoluția se formulează pe baza poligrafiei nocturne cardio-respiratorii, iar tratamentul implică folosirea Ventilației Non-Invazive de tip CPAP (presiune pozitivă în căi aeriene de tip continuu) și BiPAP (presiune pozitivă în căi aeriene cu două nivele presionale), asociat tratamentului comorbidităților.
”Apneea de somn obstructivă este definită ca lipsa fluxului aerian pe căile aeriene, însoțită de mișcări toracice și abdominale, datorate unui obstacol ( polipi nazali, formațiuni adenoide, deviație de sept nazal, BPOC, fibroza pulmonară, obezitate, sindrom metabolic, formațiuni toracice sau abdominale gigante ). Funcționarea optimă a corpului și a minții depinde foarte mult de calitatea și cantitatea somnului.

Perioadele de somn întrerupt sau redus calitativ pot conduce, în timp, la manifestări fiziologice grave, cu impact de proporții asupra organismului. Netratate, acestea pot induce apariția unor noi afecțiuni sau complicații.
În cadrul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu există aparatura necesară investigațiilor și iniţierii tratamentului ăn cadrul SASO” a ținut să spună și directorul medical al sanatoriului, dr. ROȘU RAZVAN-ALEXANDRU Medic specialist Pneumologie cu competență în somnologie nivelul I si II.
Pentru mai multe informații și programări puteți suna la numărul de telefon: 0254248884, mobile 0738693116 si 0735635702 sau la adresa de e-mail: info@sanatoriulgeoagiu.ro ori pe pagina de Facebook: Sanatoriul Geoagiu

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
SPIRITUALITATE
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, discuții privind proiectele județului și noile finanțări europene