Unul dintre domeniile în care Universitatea Politehnica Timișoara, cu o tradiție de peste 100 de ani de excelență în educație și cercetare, a dus o muncă de pionierat este cel al mașinilor hidraulice, Școala înființată de profesorul Aurel Bărglăzan și dusă mai departe la prestigiul internațional de academicianul Ioan Anton, își păstrează și astăzi reputația.
Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica SA, în 20 octombrie 2023 au fost semnate documentele de recepție a punerii în funcțiune a hidroagregatului nr.1 din cadrul Centralei Hidroelectrice Slatina, modernizat printr-o investiție totală de aproape 27 milioane lei. La proiect a contribuit și Universitatea Politehnica Timișoara, specialiștii UPT elaborând cama combinatorică prin măsurători și teste index la putere constantă care permit evitarea incertitudinilor de măsurare a debitului in-situ, aceasta reprezentând o premieră pentru România.
Concret, în cadrul contractului UPT BC76 – HE 29-2799.22 din 2022, cu tema „Determinarea unei came combinatorice optimizată din punct de vedere al vibrațiilor și randamentului”, echipa coordonată de prof.univ.dr.ing. Romeo Susan-Resiga, formată din șef lucrări dr.ing. Alin Bosioc, ing. Marin Anica și cercetător științific I dr.ing. Sebastian Muntean a efectuat pe durata a 4 luni complexe și laborioase măsurători hidrodinamice și de vibrații in-situ. Experții UPT au dezvoltat și aplicat o metodă inovativă de teste index la putere constantă, care le-a permis elaborarea și implementarea camei combinatorice în regulatorul electronic al turbinei. Această etapă esențială asigură operarea automată a hidroagregatului cu maximizarea randamentului și minimizarea vibrațiilor, așa cum s-a constatat și în proba de 72h al cărei succes a condus la introducerea hidroagregatului de tip bulb (turbina Kaplan cu ax orizontal) în exploatare curentă.
Metoda dezvoltată și validată de experții UPT a fost prezentată la „9th IAHR Meeting of the WorkGroup on Cavitation and Dynamic Problems in Hydraulic Machinery and Systems”, găzduită de UPT în 10-12 octombrie 2023, cu titlul „In-situ updating of the cam surface for double regulated bulb turbine”.
Contribuția Școlii de Mașini Hidraulice din cadrul UPT la dezvoltarea tehnologică a hidroagregatelor ce echipează hidrocentralele din România îi confirmă încă odată valoarea și profesionalismul care se înscriu în tradiția Politehnicii timișorene.
Nu întâmplător, Universitatea Politehnica Timișoara și Hidroelectrica SA au decis, încă din 2020, dezvoltarea unei infrastructuri strategice de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, inclusă, de altfel, și în Strategia Investițională a SPEEH Hidroelectrica SA, ca o recunoaștere a calității cercetării științifice și dezvoltării tehnologice în acest domeniu derulată în cadrul Centrului de Cercetări în Ingineria Sistemelor cu Fluide Complexe.
Proiectul constă în realizarea unui stand experimental pentru investigarea complexă a caracteristicilor energetice și cavitaționale ale turbinelor hidraulice, respectiv a regimurilor tranzitorii rapide și a secvențelor de pornire/oprire pentru obținerea de know-how în vederea fundamentării deciziilor de retehnologizare a turbinelor existente sau de realizare a noilor turbine, respectiv pentru validarea soluțiilor tehnice în conformitate cu condițiile reale de exploatare a hidroagregatelor.
Prin această investiție majoră urmează a fi puse bazele unui Centru de Excelență în Hidroagregate în cadrul Universității Politehnica Timișoara – Centrul de Cercetări în Ingineria Sistemelor cu Fluide Complexe, coordonat de prof.univ.dr.ing. Romeo Susan-Resiga.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
”Hop on board to România”!
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Partenerul strategic USA trage un semnal de alarmă
România trebuie să urmeze direcția Europa și NATO
Minerii Văii Jiului sărbătoresc praznicul Sfintei Mari Muceniţe Varvara