Scott Johnston: ”un actor nu poate trăi din cioace.” Interviu @OficialMedia

Scott Johnston este regizor şi profesor de actorie la Edinburgh’s College, Scoția. La această ediție a BABEL FAST a făcut parte din conducerea festivalului. De asemenea Scott Johnston a susținut câteva ateliere cu studenți din România și Coreea precum și cu proprii studenți ai Performing Arts Studio Scotland (PASS) de la Edinburgh College. Ne cunoaștem de mai mulți ani, am interacționat adesea, dar niciodată nu este de ajuns să vorbești cu Scott pentru că mereu te va uimi cu ceva.

Ne-am retras pe o bancă în parcul central, în Parcul Mitropoliei și am încercat să mai aflăm lucruri noi:

Oana Maria Grigore: Spune-ne și nouă despre prezența ta aici, din nou ești în conducerea BABEL FAST, deci veneai oricum, nu? Ești de la începutul festivalului, din 2007, de la prima ediție.

Scott Johnston: Da, cred că da, veneam oricum, am fost aici încă de la primul festival În primul mandat de manager al domnului Ranin, că a plecat o perioadă și s-a reîntors, iar de patru ani sunt membru în board.

Cristi Iordache: Mă interesa să fiu mai tehnic, mai exact ce metodă de lucru cu actorul dezvoltă Scott Johnston?

S.J. Este o mare întrebare. Eu cu studenții mei lucrez de la cap înspre corp, lucrez mai întâi cu mentalul. Sunt multe metode și îmi vine în minte Augusto Boal, un pedagog și regizor din Brazilia care ne-a invitat la teatrul de opresiune sau teatrul asupriților. E foarte interesant și sunt specialiști în această pedagogie. E un sistem diferit. Aici în România ai aceeași profesori în fiecare an. Pentru mine orice metodă de pedagogie e o reacție la Stanislavski. Nu conteaza cine a fost și cine este profesorul într-un loc sau într-un timp, fără Stanislavski e nimic. Nu există pedagogii moderne.

C.I. Și atunci eu ce ar trebui să înțeleg privind atelierele tale – tu te ocupi de mișcările corporale, de mimică, de gestică.

S.J. Imaginea și gesturile sunt foarte importante în teatru, ai nevoie de 10 momente frumoase. Ca profesor eu spun că distracția e o treabă serioasă, dar trebuie să creezi o atmosferă de încredere, nu-i poți învăța forțat. Actoria este despre a risca, e foarte important să lucrezi în echipă și cea mai bună piesă nu e aceea cu cei mai buni actori, ci cu actorii care lucrează în echipă.

C.I. Și totuși orgoliile personale nu le putem ignora, ele există.

S.J. Bineînțeles, e important, dar cel mai bun actor pe care l-am întâlnit în general este generos, nu are orgolii. Acum vreo 5 ani am făcut un proiect cu actorii de la teatrul Odeon și Marcel Iureș a fost incredibil, a jucat ca un copil, superb. Nu există o bogăție mai mare decât imaginația. Copii trebuie să viseze pentru că nu există bogăție mai mare. Actorii au momente când spun că nu vor să facă asta, sunt speriați, li se pare că arată ciudat într-o anumită scenă. Trebuie să lupți cu asta. Să-ți asumi riscul că e posibil să arăți stupid într-o anumită ipostază.

C.I. Ca profesor înseamnă că trebuie să fi și un bun psiholog.

S.J. Sigur, cum să nu, trebuie să cunoști actorii, studenții tăi – că pentru oameni fiecare zi este diferită. Publicul nu știe ce se întâmplă în viața actorilor în afara teatrului și atunci încerci să îi ajuți ca să-și lase greutățile vieții departe, separate de muncă.

ALBUM FOTO AICI!

C.I. Actorii din zona britanică, din Scoția mai ales, ai spus că se bazează pe e partea psihologică, pe partea mentală, de acolo pornesc când construiesc un rol.

S.J. Bineînțeles, mentalul și echipa. Nimeni nu poate să existe singur și nici din a face circ. Partea mentală și rațională este esențială pentru că nu ești actor dacă trăiești din ”cioace”. Și am actori cu care refuz să lucrez. Spre exemplu în timpul repetiției eu fac încălzire în fiecare zi, e un sistem diferit în Scoția și, dacă actorul nu vrea să facă asta, nu vreau să lucrez cu el. Fiecare actor este freelancer. Îmi place să fac încălzire. Îți convine rămâi, nu-ți convine, pleci.

O.M.G. Scott ești un prieten vechi al nostru, care este părerea ta, cum ne vezi pe noi românii și România?

S.J. Eu nu știu cum a fost aici înainte de 89, înainte de revoluție, pentru că nu știu dacă a fost revoluție și am citit mult despre asta pentru că am făcut o piesă despre revoluția de aici și căderea comunismului dar nu știu nici dacă a fost comunism. Dincolo de asta cred că cea mai mare problemă a fost să schimbi mentalitatea oamenilor. Eu nu pot să știu cum a fost, sunt din occident, dar cred că e greu să schimbi această mentalitate. Îmi place generozitatea și bunătatea românilor. Am venit în România de 180 de ori în 30 ani.

MATERIALE REALIZATE DE ECHIPA OFICIAL MEDIA: Video, foto, texte, știri, traduceri, editoriale

Cristi Iordache, Oana Maria Grigore & Lorena Iordache

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media