Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Sculpturi din patrimoniul muzeului din Deva semnate Ioan Şeu

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, vă invită astăzi  4 ianuarie 2024 începând cu ora 1100, să participați la vernisajul expoziției Sculpturi din patrimoniul muzeului din Deva semnate Ioan Şeu, eveniment ce se va desfășura în sălile de expoziție ale Palatului Magna Curia.

 „Cu ocazia vernisajului expoziţiei de sculptură, aflată la a II-a ediţie, invităm publicul iubitor de artă să admire sculp­turile semnate de către Ioan Şeu expuse în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, care sunt prezentate şi în catalogul de expoziţie cu acelaşi nume” transmit reprezentanții muzeului.

Ioan Şeu a realizat lucrări de pictură, grafică şi nenumărate sculpturi în metal, lemn, piatră, iar multe dintre acestea se află în colecţii muzeale din ţară şi din străină­tate.

La muzeul din Deva îl regăsim cu portrete sculpturale repre­zentative precum: Cap de fată (lemn), Portret de fată (lemn), Femeie (lemn), Irinel (granit), Simona (piatră), Pace (rocă), cât şi cu sculpturi stilizate, precum: Cap de femeie (lemn), Om revoltat (lemn), Detaşare (lemn), Compoziţie cu Figuri (lemn), Pasărea pământului (marmură), Steaua maleficului (mar­mură), Adolescentă (rocă), Asfixia neagră (andezit), Înţelepţii de sub piramidă (andezit), Pomul vieţii (andezit), Gingăşie (andezit), Filozoful (andezit), Faraonul (andezit), Elegie (lemn), Elegie (rocă), Semn (lemn), Cu faţa spre soare (lemn), Cuplu (lemn), Pădureanca (lemn).

Sculpturile din colecţia muzeului din Deva prezintă studii ale figu­rii umane, portrete în rondebosse, realizate în manieră realistă, prin aprofundarea trăsăturilor modelelor, în încercarea de psihanaliză, dar regăsim şi lucrări stilizate, unde ritmul, dinamica şi studiul compoziţional reliefează maturitate şi redau amprenta personală a sculptorului.

 ”Cu ocazia evenimentului expoziţional aducem mulţumiri echipei tehnice: Constantin Posteucă şi Ion Bianga, care au participat la realizarea şi finalizarea eficientă a proiectului expozițional şi, pentru iniţiativă, susţinere şi perseverenţă, ne exprimăm consideraţia pentru membrii echipei de realizare din cadrul colectivului muzeal: referent Daniela Demian, istoric Corina Adriana Muntean, analist Călin Ionel Ştefan, biolog Dorin Cărăbeţ, conservator Luana Cosette Stâncel, conservator Adrian Ştefan Stroia, conservator Grigore Adrian Urechiat, şef de secţie dr. Georgeta Deju, manager Liliana Ţolaş. Evocăm recunoştinţă pentru bunăvoinţa şi contribuţia sculptorului Ioan Şeu la îmbogăţirea colecţiei şi, pentru grafica de catalog aduc mulţumiri domnişoarei profesor Dorina Maria Pantea şi colectivului de la Editura Mega din Cluj-Napoca pentru tiparul de excepţie imprimat catalogului de expoziţie” menționează muzeograf dr. Diana Loredana Pantea.

Expoziția de sculptură poate fi vizitată până în data de 31 august 2024, de marți până duminică, conform programului de vizitare al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share