Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Se cere declararea stării de alertă în 61 de localități din județul Hunedoara

La Instituția Prefectului – Județul Hunedoara a avut loc  o întâlnire pentru a fi găsite soluții în vederea deblocării situației create de suspendarea prestărilor de servicii de salubrizare, pentru 61 localități hunedorene, anunțată de operatorul de salubritate, „Brai Cata”.
La discuții au participat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, subprefectul, Lorincz Szell, secretarul general al Instituției prefectului, Marius Munteanu, conducerea Consiliului Județean Hunedoara și reprezentanții A.D.I. „Sistemul integrat de gestionare a deșeurilor județul Hunedoara”.
După analiza stării de fapt și concluzia că situația este deosebit de gravă, A.D.I. ”Sistemul integrat de gestionare a deșeurilor județul Hunedoara” a solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență să adopte o hotărâre prin care, în cele 61 de Unități Administrativ Teritoriale afectate de suspendarea serviciilor de salubrizare, să fie declarată starea de alertă.
Având în vedere notificarea operatorului SC Brai-Cata SRL prin care anunță încetarea serviciului de salubrizare în zonele 1 BRAD, 2 HAȚEG și 3 CENTRU, începând cu data de 04.12.2021, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Hunedoara face următoarele precizări:
1. În zilele de 04-05.12.2021, monitorii ADI SIGD Hunedoara, au fost prezenți în teren pentru a constata starea de fapt a acestei situații, respectiv dacă operatorul de salubritate colectează sau nu deșeurile de pe raza celor 61 de Unități Administrativ Teritoriale ale județului unde operează. La fața locului s-a constat că nu se întâmplă acest lucru. Acest demers a fost încheiat cu un raport, care a fost înaintat Consiliului Județean Hunedoara și Instituției Prefectului județului Hunedoara pentru a se putea lua măsurile care se impun în astfel de situații.
2. În acest sens au avut loc ședințe de lucru, împreună cu toți factorii decizionali pentru deblocarea situației, în vederea soluționării acestui disconfort creat cetățenilor.
3. A.D.I. ”Sistemul integrat de gestionare a deșeurilor județul Hunedoara” a solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență să adopte o hotărâre prin care, în cele 61 de Unități Administrativ Teritoriale afectate de suspendarea serviciilor de salubrizare, să fie declarată starea de alertă.
4. În urma acestei solicitări, duminică, 05.12.2021, a fost convocat „Grupul de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemii”, care a avut o primă întâlnire la sediul Instituției Prefectului.
5. În urma raportului acestei comisii, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va solicita acordul Ministerului Afacerilor Interne pentru declararea stării de alertă. Imediat ce acesta va fi obținut, printr-o hotărâre a C.J.S.U. Hunedoara va fi declarată stare de alertă pentru cele 61 de localități.
6. Starea  de alertă este necesară în vederea remedierii cât mai rapide a situației deosebit de gravă creată de operatorul de salubritate. După declanșarea stării de alertă, ADI SIGD Hunedoara, va dispune de un cadru legal în vederea contactării unei firme de salubritate care să remedieze această situției și să elimine disconfortul creat cetățenilor, în cel mai scurt timp.
7. Facem tot ce ne stă în putința pentru eliminarea situației create. Și vă vom ținem la curent cu activitatea de salubrizare din cele 61 de Unități Teritorial Administrative.
Municipile, orașele și comunele afectate:
Zona 1 BRAD (Brad, Baia de Criș, Băița, Blăjeni, Buces, Bucureșci, Bulzeștii de Sus, Crișcior, Luncoiu de Jos, Ribița, Tomești, Vața de Jos, Vălișoara),
Zona 2 HAȚEG (Hațeg, Bretea Română, Densuș, General Berthelot, Pui, Răchitova, Râu de Mori, Sălașu de Sus, Sîntămărie Orlea, Sarmizegetusa, Totești)
Zona 3 CENTRU (Deva, Hunedoara, Orăștie, Călan, Geoagiu, Simeria, Băcia, Boșorod, Certeju de Sus, Cârjiți, Balșa, Hărău, Mărtinești, Orăștioara de Sus, Pestișu Mic, Beriu, Rapoltu Mare, Romos, Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Șoimuș, Teliucu Inferior, Turdaș, Lelese, Lunca Cernii de Jos, Toplița, Brănișca, Burjuc, Dobra, Gurasada, Ilia, Lăpugiu de Jos, Vorța, Vețel, Zam).
Luni, președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, a convocat o întâlnire la care au participat primarii și reprezentanții unităților administrativ-teritoriale situate în zonele afectate de decizia operatorului SC Brai Cata SRL de a nu mai ridica deșeurile începând cu data de 04 decembrie 2021.
În cadrul discuțiilor care au fost precedate de ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, președintele Laurențiu Nistor a prezentat istoricul relației contractuale cu operatorul amintit și a subliniat eforturile administrației județene de a recupera redevențele datorate bugetului județului Hunedoara.
„Am crezut că sunt oameni de bunăcredință, am încercat eșalonarea datoriei, însă din,  păcate ne-am lovit de un comportament din care a rezultat că nu vor să rezolve problemele. Noi am făcut ceea ce prevede legea în astfel de cazuri și am procedat la fel și cu celălalt operator cu care avem alte două procese pentru plata datoriilor. Diferența este că, în acest caz există bunăvoință și au fost deja făcute plăți. Deciziile se iau cu aceiași măsură pentru toți, legal. Nu voi accepta să-mi pun viața în pericol sau a familiei mele luând decizii care contravin legilor”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
La ședința care s-a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara au participat și reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, care au prezentat situația actuală a procedurilor de reziliere a contractelor încheiate cu operatorul amintit.
Precizăm că Unitățile Administrativ Teritoriale care fac parte din A.D.I. ”Sistemul integrat de gestionare a deșeurilor județul Hunedoara” nu sunt responsabile de situația creată, astfel că A.D.I, conform statutului, urmează să ia toate măsurile ce se impun în vederea gestionării evenimentului cauzat de sistarea serviciilor de salubrizare în zonele 1 Brad, 2 Hațeg și 3 Centru ale județului Hunedoara, eveniment ce prin amploare poate genera epidemii respectiv poluări.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share