Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița se află în derulare.
Este vorba de sute de kilometri de rețele de apă și apă uzată, de stații de tratare și rezervoare de înmagazinare a apei potabile, investiții care se ridică la aproximativ 2.600.000.000 de lei.
Astăzi, alături de primarii localităților cuprinse în acest proiect, de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, de Andrei Chivu, Director al Autorității de Management pentru Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027, președintele Corneliu Ștefan a făcut o analiză la zi a investițiilor deja realizate pentru a avea o imagine clară asupra progresului lucrărilor și a impactului investițiilor.

”Ne-am asigurat că avem resursele financiare necesare pentru implementarea acestui proiect. Luna trecută a fost semnat contractul de fazare prin care finanțarea va fi asigurată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Așadar, se lucrează în 40 din cele 52 de localități incluse în acest proiect uriaș, atât din punct de vedere financiar, cât și tehnic. Până în momentul de față s-au realizat:




Proiectul merge înainte, iar la finalizarea acestuia peste 300.000 de dâmbovițeni vor avea acces la rețele de apă și canalizare noi sau modernizate”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara