Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ședința de lucru cu directorii unităților de învățământ din județul Dâmbovița

În data de 31 august 2017, începând cu ora 10, va avea loc ședința de lucru cu directorii unităților de învățământ din județul Dâmbovița în cadrul căreia se vor discuta prioritățile  ISJ  Dâmbovița pentru anul școlar 2017-2018, potrivit unui comunicat de presă.

Agenda întâlnirii cuprinde următoarele puncte:

Premierea din fonduri guvernamentale a elevilor care la examenele naționale, sesiunea 2017, au obținut media 10;

Prin Hotărîre de Guvern sunt acordate stimulente financiare în valoare de 1000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a – 2017 și stimulente financiare în valoare de 3000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017.

Sumele necesare acordării acestor stimulente financiare se vor aloca din bugetul aprobat pe anul 2017 Ministerului Educaţiei Naţionale. În județul Dâmbovița vor fi premiați 11 absolvenți de gimnaziu și doi absolvenți de liceu care îndeplinesc condițiile, respectiv au obținut media 10 la examenele din acestă vară.

 2.Analiza rezultatelor obținute la examenele naționale în anul școlar 2016-2017;

 

3.Stadiul pregătirii unităților de învățământ pentru începerea noului an școlar. Probleme curente la început de an școlar;

4.Discuții cu directorii despre:
-încadrarea cu personal didactic;
-asigurarea manualelor școlare și a aplicării integrale a curriculum-ului;
-obținerea avizelor și a aprobărilor necesare funcționării, inclusiv pentru unitățile cu efective de elevi sub limita minimă de funcționare;
– alte probleme.

5.Prezentarea măsurilor necesare organizării activității manageriale la începutul noului an școlar, inclusiv măsuri pentru reducerea absenteismului, a actelor de violență și a îmbunătățirii calității actului educațional.

6. Înmânarea Contractelor de management pentru noii directori.
În urma concursului desfășurat în perioada iunie-august 2017 au fost declarați promovați și au ocupat funcții vacante 34 de directori și 24 directori adjuncți.
În perioada 18-21 august 2017 au avut loc interviuri pentru ocuparea posturilor rămase vacante astfel că au fost detașați 10 directori și 18 directori adjuncți pe posturile rămase vacante la nivel județean.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share