Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița primește ambulanțe noi și își pregătește sediul pentru modernizare
Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița a primit primele șapte ambulanțe noi, iar alte patru vor fi livrate în scurt timp. Achiziția face parte dintr-un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), menit să îmbunătățească capacitatea de intervenție a echipajelor medicale din județ.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a oferit detalii despre acest subiect.„Sunt moderne, rapide și complet echipate, pregătite pentru intervenții în care fiecare secundă poate salva o viață. Pentru echipajele medicale, acestea aduc siguranță în momente critice, timp câștigat și tot ce le trebuie pentru a fi acolo exact atunci când contează cel mai mult.”
Pe lângă dotarea cu ambulanțe, autoritățile vor demara și lucrările de modernizare a sediului SJA Dâmbovița. Investiția, estimată la peste 5,7 milioane de lei, vizează transformarea clădirii într-un spațiu modern, eficient energetic și adaptat standardelor actuale, pentru ca personalul medical să își desfășoare activitatea în condiții optime.
„Toate aceste investiții sunt pentru sănătatea dâmbovițenilor. Astfel, oriunde s-ar afla în județ, oamenii pot fi siguri că ajutorul medical va ajunge rapid și eficient acolo unde este nevoie”, a mai transmis Corneliu Ștefan.


