31/10/2020

Sesiune de informare a agenților economici privind legislația muncii

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu serviciile publice deconcentrate din teritoriu, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează anual sesiuni de informare și instruire a firmelor cu privire la reglementări europene și naţionale în diferite sectoare de activitate: codul muncii, fiscalitate, mediu, securitatea la incendii, sănătate publică, sanitar-veterinar, protecția consumatorilor, altele. În 2019, au fost organizate 11 astfel de seminarii, la care au fost prezenți peste 650 de agenți economici.

Programul de anul acesta debutează cu seminarul de instruire al angajatorilor privind modul concret de aplicare a noilor acte normative intrate în vigoare în 2020, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, sub genericul:

 LEGISLAŢIA MUNCII 2020

Seminarul are loc în data de 25 februarie 2020, ora 10.00, în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din B-dul Eroilor de la Tisa nr.22.

 Vor fi abordate următoarele teme:

  • Prevederile OUG nr. 114/2018 privind salariul minim în construcții – 3000 lei;
  • Modificarea Legii nr. 52/2011 privind unele activități cu caracter ocazional desfășurate de către zilieri;
  • G. nr. 25/2014 privind detașarea și încadrarea străinilor pe teritoriul României;
  • Legea nr. 53/2003, republicată;
  • Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activitaţii de telemuncă;
  • Legea nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale;
  • Legea nr. 319/2006 a securitaţii şi sănătăţii în muncă.

Seminarul este susținut de specialiști ai ITM Timiș:

  • Pavel KASAI, Inspector Șef
  • Ileana TOMOIAGĂ, Inspector Șef Adjunct Relații de Muncă
  • Anton Francisc SZASZ, Inspector Şef Adjunct Securitate şi Sănătate în Muncă
  • Natalia ENII, Expert IT

 Taxă de participare: 100 lei + TVA/pers. Plata se face în baza facturii emise de CCIAT.

Participarea firmelor membre ale CCIA Timiș este gratuită.

Termen de confirmare a participării:  24 februarie 2020.

 Informații suplimentare și înscrieri de participare la tel: 0372 185 240, 0372 185 285, e-mail: amilin@cciat.ro.

Persoană de contact: Alina Milin, consultant cameral.

 Înscrieri on line: http://cciat.ro/formular/index.php?cdx=soq9

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share