Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 12 iulie 2022, între orele 9.00 – 14.00, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22, în Sala Europa (etaj), o sesiune de informare și prezentare a programelor de finanțare pentru perioada 2022-2027.
Evenimentul este structurat pe paneluri în cadrul cărora vor fi prezentate:
Surse de finanțare guvernamentale pentru Start-Up-uri și firme cu vechime;
Surse de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – componentele Sănătate, Digitalizare, Energii regenerabile;
Granturi pentru investiții – Electric Up, Surse de finanțare pentru zone rurale și balneoclimaterice, Granturi SEE și norvergiene.
Seminarul este susținut de Lelica CRIȘAN, consultant invitat al Consulting Staff și Bianca JURCA, Director General.
Persoanele fizice și/sau persoanele juridice interesate de obținerea de fonduri nerambursabile prin intermediul acestor apeluri pot solicita informații și consultanță în vederea scrierii cererilor de finanțare la Dept. Programe de Dezvoltare, Finanțare și Consultanță al CCIAT.
Taxă de participare:
– pentru firmele membre: 175 lei + TVA
– pentru- firmele ne-membre: 250 lei + TVA
Înregistrarea se face completând talonul de participare disponibil pe site-ul CCIAT:
https://cciat.ro/formular/index.php?cdx=5hsp#!
Termen de înscriere: 8 iulie a.c.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Crizantema de Aur 2025. Candidații Concursului de Interpretare și programul zilei de 16 octombrie
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Congresul PSD pe 7 noiembrie și o nouă echipă de conducere