Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

SILVIU NECULA- PROGRAM electoral pentru Primăria Răscăeți

Necula-primar-1

PROGRAM ELECTORAL CANDIDAT INDEPENDENT NECULA SILVIU RAZVANL LA PRIMĂRIA RĂSCĂEȚI

”Dupa discutiile avute cu cetațenii comunei Răscăeți am ajuns la concluzia că sunt necesare următoarele proiecte și obiective cu implementare urgentă:
EDUCAŢIE, CULTURĂ ŞI SPORT
Renovarea în totalitate a Școlii Generale Răscăeți cu clasele I – VIII și extinderea cu grup sanitar și sală de sport în incintă;
Montarea unui aparat pentru purificarea apei potabile în incinta școlilor;
Înfiinţarea unui after school (scoala dupa scoala) în cadrul comunei;
Înființarea ansamblului folcloric și organizarea de spectacole în incinta Căminului Cultural Răscăeți
Amenajare, modernizare și înființare ”Muzeul Taranului” printr-un proiect pe Gal Vlasca de Nord ;
Organizarea unui proiect pe fonduri europene privind înființarea „Ziua Comunei Răscăeți”. În urma unei analize amanuntite a județului si a localităților vecine, constat că este necesar să existe un circuit turistic în care să fie prezente și astfel de evenimente.
Sprijinirea și susținerea în continuare a echipei de fotbal AS PETROLUL RĂSCĂEȚI.
Sprijinirea pentru finalizarea lucrărilor la Capela și Biserica din Parohia Răscăeți.
INFRASTRUCTURĂ
Finalizarea asfaltării Drumului Judeţean 702 F în colaborare cu Consiliul Judeţean Dâmbovița și Argeș pe toată suprafața de 14 km în exteriorul localităților
Finalizarea schimbării rețelei de iluminat public cu led pe toate străzile pentru diminuarea costurilor și creșterea eficientizării reflexiei luminii prin fonduri de la bugetul local;
Depunerea unui proiect pe fonduri europene în parteneriat cu toate comunele din Gal Vlasca de Nord pentru monitorizarea traficului și pentru siguranța cetățenilor, prin crearea unui sistem de supraveghere profesional;
Prin proiecte pe fonduri europene măsura 7.2 și/sau POS MEDIU și/sau POIM vom finaliza extinderea reţelei de apă și canalizare în toate zonele în care nu există;
Tot prin proiecte pe fonduri europene pe masura 7.2 doresc finalizarea asfaltării tuturor drumurilor din comuna Răscăeți, cu șanțuri dalate, trotuare și podețe, la fiecare poartă, chiar și unde deja avem asfaltat drumul;
Semnalizare rutieră si turistică pentru toate intrările și iesirile din comună

AGRICULTURA ȘI ACCESAREA DE FONDURI EUROPENE
Încurajarea activităților agricole prin sprijinirea înființării unei cooperative agricole pentru accesare cu usurintă a fondurilor europene pentru producerea, prelucrarea si valorificare produselor;
Devansarea calendarului privind intabularea tuturor terenurilor din 2023 să îl făcem până în anul 2018, fiind necesar pentru toti fermierii care cer subvenție APIA din anul 2018;
Pietruirea și asfaltarea drumurilor către exploatațiile agricole și forestiere prin PNDR pe măsura 4.3, în special finalizarea centurile ocolitoare;
În urma amenajamentelor pastorale care ar trebui să existe, doresc centralizarea tuturor pășunilor și accesarea unui proiect prin fonduri nerambursabile pentru îngrădirea, reînființarea pășunilor comunale și în asociere cu proprietarii de animale;

ADMINISTRAŢIE, TRANSPARENȚĂ, SOCIAL ȘI COOPERARE
Pentru realizarea obiectivelor, pe care le vom stabili împreună, voi înființă de urgență un birou pentru atragerea si gestionarea de fonduri europene (atât pentru primărie cât și pentru localnicii), sau angajarea a cel puțin un manager de proiect, în funcție de cum se poate face rectificarea de buget.
Tot ce vom implementa se va mediatiza pe canalele media online și se va discuta cu locuitorii acolo unde se va realiza fiecare proiect. Transparenta totală în ce privește licitațiile publice, achizițiile, bugetele, prin site-ul primariei, care va fi funcțional, începând cu a doua zi după alegeri.
Profesionalizarea pe criterii de competență, nu pe culori politice. Este important să fie transparență atunci când sunt scoase posturi la concurs; mediatizarea lor va aduce cât mai multe concurenți și vom avea de unde să-i alegem pe cei mai buni.
Dotarea cu echipamente (utilaje) a comunei, pentru situații de urgență (buldoexcavator, mașină de pompieri, freză zăpadă, Salvare, etc., acestea obtinandu-le printr-un proiect comun cu comunele vecine
Proiecte de cooperare cu alte unități administrative din cadrul Comitetului Regiunilor Europei(CoR)”

Distribuie acest articol Oficial Media
Share