Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Simona Halep câștigă entuziasmant finala de la București, ajunge la 13 titluri în carieră!

Simona Halep nu a putut să facă aproape nimic greșit în finala cu Anastasija Sevastova, pe care a învins-o cu 6-0, 6-0, în nici 46 de minute, pentru cel mai categoric succes al ei într-o finală.

“Nu cred că am câștigat niciodată cu 6-0, 6-0. Știam că ea e o adversară puternică, nici nu-mi închipuiam să câștig așa. Azi am luptat pentru fiecare minge, am fost agresivă și am reușit să închid punctele foarte repede. Sunt foarte fericită că am câștigat așa. M-am simțit foarte puternică și încrezătoare. E un sentiment special să câștigi acasă. A fost o finală frumoasă, e și titlul meu cu numărul 13, așa că n-o să o uit niciodată”, a spus Simona.

Este al doilea titlu al anului pentru Simo, după cel de la Madrid, și al doilea reușit în carieră la București, unde s-a mai impus în 2014. De altfel, Bucureștiul devine primul turneu pe care Simona îl câștigă de două ori.

În ciuda scorului drastic, Sevastova a avut un discurs foarte elegant la ceremonia de premiere, lăudând-o pe Simona, pe organizatori, pe fani și apreciind calitatea per ansamblu a turneului. Ea a glumit pe seama antrenorului ei: “Mulțumesc pentru sfaturile de la 0-5, au fost foarte utile”, a spus jucătoarea letonă, care a fost prezentă înainte de finală și în studio-ul Treizecizero.ro.

După acest titlu, Simona urcă pe locul 6 în Race to Singapore, scrie treizecizero.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share