Federația Neguvernamentală Antidrog în parteneriat cu CIADO România, au realizat în perioada 15 – 25 iulie, sondajul “Drogurile si perceptia publica 2021!” Ultimul sondaj a fost realizat de CIADO România în anul 2019. Partea studiului pentru segmentul persoane adulte/părinti, a fost realizat cu sprijinul Federației Naționale a Părinților – Învățământ preuniversitar București.
La intrebările adresate tinerilor, au raspuns 1230 persoane (18-25 ani), participante în cadrul Conferințelor “Tinerii și propriile lor valori”. Studiul adresat populației adulte/părinți, a fost realizat online și au raspuns 1967 persoane peste 35 ani, majoritatea având copii peste 13 ani, participanti in programele “No Drugs Revolution/Artă Contra Drog”.
Concluziile studiului arată că;
1. Atât tinerii cât și părinții consideră necesare programele de prevenire asupra riscurilor asociate consumului de droguri, informatiile de interes pentru cea mai mare parte a tinerilor intervievati sunt cu referire la SNPP (substante noi cu propietăți psihoactive, cunoscute și ca etnobotanice sau legale) si daca marijuana dă sau nu dependență.
2. Părinții în procent de 80% solicită informații legate de cum să-și ferească copii de droguri, cum să vorbească copiilor despre droguri sau cum să se comporte dacă au copii consumatori de droguri.
3. La intrebarea daca cunosc alte programe de prevenire și informare antidrog, în afara celor dezvoltate de FNA si CIADO, tinerii au raspuns intr-un procent de 11 % “Mesajul meu antidrog” al Agenției Naționale Antidrog.
4. 83% persoane adulte (părinți) consideră că o diversitate de programe – sport, cultură, educație civică pentru elevi atât în mediul școlar cât și extrascolar ca alternative la consumul de droguri sunt necesare la nivel local.
5. 65 % dintre părinți manifestă ingrijorare mare și foarte mare față de pericolul privind consumul de droguri în rândul tinerilor.
6. 48 % dintre tineri cunosc persoane din anturajul lor ce consumă ocazional droguri și 68 % dintre cei intervievați doresc să-i ajute pe consumatori și să se implice pentru ca eceștia să nu devină dependenți.
7. 41 % din populația adultă are încredere in instituțiile statului și 59 % consideră că acestea sunt depășite de fenomen.
8. 72 % dintre persoanele adulte intervievate și 56 % dintre tinerii intervievati, consideră că legalizarea/dezincriminarea consumului de droguri, nu ar soluționa problema.
„Scopul studiului a fost de a derula o cercetare reprezentativă cu referire la percepția tinerilor și părinților despre droguri. Pentru aceasta a fost construit un ghid al întrebărilor cât mai concret. Ne-am dorit ca proiectul nostru să ducă la conturarea unei imagini cuprinzătoare cu privire la ce gândesc tinerii în materie de sport, voluntariat, educaţie, cultură ca alternative la consumul de droguri, precum și modul cum privesc tinerii consumatorii de droguri și cât s-ar implica pentru prevenirea consumului. Ne-am dorit sa aflăm modul cum percep părinții fenomenul și câtă dorintă există în cunoașterea acestuia. Rezultatele au fost suprinzatoare și constatăm o deschidere foarte mare spre informare a părinților dar și un procent ridicat a tinerilor de cunoaștere a efectelor pe care le produc drogurile. Mai mult, tinerii doresc exemple clare, o diversitate de programe concrete, nu doar teorie. Studiul nostru nu și-a stabilit rigori sociologice specifice cifrelor, eşantioanelor, erorilor de măsură, scalelor etc. Nu ne-am dorit să producem un studiu sociologic formal şi impersonal deoarece nu este în stilul nostru.
Am incercat, în schimb, să mergem la rădăcina judecăţilor şi prejudecăţilor care ghidează comportamentul tinerilor și părinților față de subiectul DROGURI. Am făcut acest lucru prin crearea cadrului unui dialog sincer şi deschis, folosind totodată mijloace calitative de stabilire a modelelor şi profilelor. Produsul final prezentat sintetic publicului prin mass media, o evaluare a ceea ce gandesc şi simt tinerii și părinții cu referire la droguri”, a declarat presedinte F.N.A., Gigel Lazăr.
stiripesurse.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?