Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Sprijin pentru România: 300 de milioane de lei pentru industria alimentară, acvacultură și agricultură

Guvernul a aprobat acordarea de granturi în valoare 300 milioane lei, pentru patru domenii din economia României, respectiv industria alimentară, acvacultură, piscicultură şi agricultură, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, citat de Agerpres.

“Una dintre cele mai importante decizii şi aşteptate în acelaşi timp, care face parte din pachetul de măsuri economico-sociale “Sprijin pentru România” este cea referitoare la acordarea de granturi pentru capital de lucru pentru patru domenii mari din economia românească. Este vorba despre industria alimentară, acvacultură, piscicultură şi agricultură. S-a aprobat astfel o valoare totală a acestor granturi de 300 milioane de euro”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, granturile sunt dezvoltate pe două măsuri. Conform primei măsuri, de microgranturi, o sumă 5.000 de euro urmează a fi acordată pentru microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, care desfăşoară activitate în cele patru domenii menţionate. Bugetul total aferent acestei măsuri este de 50 de milioane de euro şi se estimează un număr de peste 10.000 de beneficiari.

A doua măsură este reprezentantă de granturile pentru capital de lucru, cu un buget de 250 milioane de euro. Se vor acorda granturi în valoare de 15% din cifra de afaceri pentru întreprinderile mici şi pentru întreprinderile mijlocii, dar nu mai mult de 120.000 de euro. Numărul estimat de beneficiari este 10.000.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share