Timișoara City Marathon powered by UPT dă startul oficial pentru înscrierile la cea de-a opta ediție. Evenimentul, deja emblematic pentru Timișoara va avea loc pe 27 octombrie și își invită participanții să alerge împreună, pentru a celebra istoria orașului și pentru a-și proiecta viitorul cu fiecare pas.
Sunt pregătite patru curse spectaculoase pentru toate categoriile de alergători:
- Maratonul „Cavalerii Cetății” by Flexik Automation – cu start din Otelec;
- Semimaratonul „Eugeniu de Savoya” by Hella/Forvia;
- Crosul „Poarta Forforosa” – 10 km;
- Crosul „Batalionul Banat” – 4 km.
Cei mai buni alergători din fiecare cursă vor fi premiați de organizatori, premiile fiind detaliate pe site-ul oficial al evenimentului (https://timisoaracitymarathon.ro/).
„La UPT, sportul s-a dezvoltat odată cu universitatea, fiind parte integrantă din viața academică. Încă de acum 104 ani, UPT a fost un promotor al valorilor sportive, îmbinând educația cu activitățile fizice pentru a forma tineri remarcabili, profesioniști și cetățeni echilibrați atât din punct de vedere intelectual, cât și fizic. Chiar și în prezent, prin investițiile în infrastructura sportivă dar și organizarea și susținerea constantă a diverselor competiții sportive, Universitatea Politehnica Timișoara continuă să ofere tinerilor oportunități de dezvoltare armonioasă, păstrând vie legătura dintre educație și sport,” a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
„Timișoara City Marathon dobândește anul acesta o nouă dimensiune prin faptul că este ‘powered by UPT’. Acest parteneriat, născut după mulți ani de colaborare, este unul de suflet pentru noi. Politehnica ne-a fost mereu alături, găzduindu-ne pe Stadionul Știința pentru antrenamentele săptămânale. Ne dorim să aducem împreună comunitatea locală, dar și alergători din întreaga Europă și chiar din lume,” a declarat Alexandru Lorinți, președintele Clubului Sportiv Alergotura.
Până pe 15 septembrie, alergătorii pot beneficia de taxe de participare reduse în cadrul campaniei early-bird. De asemenea, copiii sunt încurajați să participe la cursele de 4 și 10 km, în funcție de limitele de vârstă specificate în Regulamentul oficial.
Inscriere gratuită: o oportunitate de neratat este înscrierea gratuită, oferită celor care participă la minim zece ture săptămânale Alergotura, până pe 13 octombrie.
Voluntariat: organizatorii mizează și pe sprijinul voluntarilor, care vor avea șansa de a dobândi experiență valoroasă, de a lucra într-un colectiv prietenos și de a fi recunoscuți pentru contribuția lor esențială la succesul evenimentului.
Înscrierile sunt deschise până pe 13 octombrie și pot fi realizate online pe site-ul oficial al maratonului. Toate detaliile privind înscrierea, programul și condițiile de participare sunt disponibile pe https://timisoaracitymarathon.ro/
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
Gura de Rai din Bucegi și Panteonul de la Căscioarele – Liniile geoenergetice
S-a semnat transferul bombă – Mihai Popescu luat de Becali la FCSB
Program Zilele Cetății Târgoviște, 6-8 septembrie 2024. Provincialii, Maria Buză, Cornelia și Lupu Rednic, Lora, Trooper, Carla”s Dreams
Meteorologii ANM anunță vreme de plajă și în luna septembrie. Prognoza meteo în săptămâna 26 august – 2 septembrie
LIFE STYLE
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
Te-ai întrebat vreodată dacă stresul și traumele din trecutul tău te-ar putea îmbolnăvi? O discuție cu doctor Gabor Mate și Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg
Celentano din Las Fierbinți, schimbare radicală. ”A început să se moară în jurul meu din nimic”
DESTINATII
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
100 de tineri din 5 județe au învățat primii pași de adaptare în natură la poalele munților Bucegi
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
Cât zahăr se găsește într-o sticlă de Fanta Orange vândută în România
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Zilele Cetății Târgoviște, program 8 septembrie: Concert susținut de Lora, Trooper, Faydee, Carla”s Dreams
Oby INK Academy continuă înscrierile la cursurile de tatuaje ale grupei a IV-a
Jandarmii vor fi la datorie și în acest an la serbările naționale de la Țebea