Printre inițiativele dedicate elevilor, finanțate prin programul Fondul Ştiinţescu Timişoara se numără: o caravană de ştiinţe şi tehnologie, o seră dom geodezic pentru observaţii, experimente şi grădinărit urban, precum şi ateliere şi tabere de vară de programare şi printare 3D sau de reciclare şi upcycling.
Fundația Comunitară Timişoara anunță câștigătorii de micro-granturi nerambursabile din cadrul programului Fondul Ştiinţescu Timişoara. Programul a avut un buget total de 175.000 lei şi se află în al cincilea an de implementare. Această ediţie a fost dedicată ONG-urilor şi grupurilor de inițiativă din judeţele Timiş şi Arad interesate să promoveze prin activităţi practice, colaborative şi interdisciplinare, domeniile STEAM (ştiinţe, tehnologie, inginerie, arte, matematică) în rândul copiilor şi tinerilor.
Finanțările au fost acordate pe bază de concurs de proiecte, precedat de sesiuni online de îndrumare și feedback individual, la care au putut lua parte toți cei interesați să aplice. În urma concursului au fost selectate 11 proiecte, după cum urmează:
● „STEAM-ability – Caravana CoderDojo” propus de grupul de iniţiativă CoderDojo@UVT, proiectul se va desfăşura în judeţele Timiş şi Arad;
● „Grădina de pe Uranus”, o iniţiativă ce va avea loc la Liceul Waldorf Timişoara;
● „LABORATORUL MICULUI SAVANT BOLDUREAN”, un proiect care se va desfăşura la Şcoala gimnazială Boldur;
● „Micro grădina mobilă” propus de grupul de iniţiativă Microgrădinarii, proiectul este dedicat copiilor beneficiari ai Fundației Rudolf Walter Timișoara şi elevilor de la Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” Timișoara ;
● „DIY-ÎMPREUNĂ PENTRU O ȘCOALĂ MAI BUNĂ”, o iniţiativă pentru elevii Școlii gimnaziale Sacoşu Turcesc;
● „SUMMER CAMP LIEBLING 2022” propus de grupul de iniţiativă PROLIBLING;
● „ArtDen” al Asociației de intervenție și regenerare comunitară, un proiect care se va desfăşura la Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște” din Lugoj;
● „Teatrul si meseriile sale” propus de Asociaţia Solidart;
● „Micul Inginer Agronom” al grupului de iniţiativă EcoAgri Timişoara;
● „Științe și tehnologie pentru elevii Liceului Teoretic Special Iris” propus de ASOCIAȚIA PENTRU SPRIJINIREA COPIILOR ȘI TINERILOR AMBLIOPI ȘI NEVĂZĂTORI „IRIS” TIMIȘOARA;
● „Viitorul în 3D” propus de Asociația pentru dezvoltarea profesională continuă-PRAEDU, proiect ce se va desfăşura în Chișineu-Criș.
„Ştiinţescu aduce de mai bine de patru ani împreună comunitatea celor pasionaţi de ştiinţe şi îi provoacă să vină cu idei creative de a insufla această pasiune copiilor şi tinerilor. Ştiinţele sunt cool, spectaculoase şi mai ales practice. Iar de asta încep să se convingă din ce în ce mai mulţi tineri care intră în contact cu atelierele, tururile ghidate, expoziţiile şi experimentele lui Ştiinţescu.” a spus Daniela Chesaru, Director executiv, Fundația Comunitară Timișoara.
Detalii despre programul de finanțare pot fi accesate pe website-ul programului (www.timisoara.stiintescu.ro), pe site-ul Fundației Comunitare Timişoara (www.fctm.ro) și pe pagina de Facebook locală a programului (www.facebook.com/StiintescuTm).
Programul Ştiinţescu Timişoara este implementat de Fundația Comunitară Timişoara, finanţat la nivel local de Hamilton Central Europe şi Hella România, la nivel naţional de Romanian-American Foundation şi Fundaţia Bosch România şi este susţinut de Federația Fundațiile Comunitare din România – FFCR.
Fundația Comunitară Timişoara aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 5 ani de activitate, am adunat fonduri de la companii și donatori individuali și am finanțat peste 182 de proiecte din Timișoara și regiune. Fundația Comunitară Timișoara este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 19 fundații comunitare din România și peste 2.000 în întreaga lume. Pentru mai multe detalii, vizitați www.fctm.ro.
HAMILTON Central Europe a format o echipă de experți, care colaborează la nivel mondial pentru a redefini și a promova cercetarea, dezvoltarea și producția în industria științei vieții. Instrumentele de precizie ridicată și accesoriile de aparatură medicală, dezvoltate și fabricate de HAMILTON Central Europe în Timiș, au ca destinație laboratoare de cercetare și secții de terapie intensivă din întreaga lume.
HELLA România sprijină educația în domeniul tehnologiei. Povestea HELLA Group a început în 1899, în Germania, cu producție de componente pentru mijloace de transport. S-a dezvoltat ca o afacere de familie și a dobândit dimensiuni internaționale de-a lungul a 120 de ani de existență. Astăzi, HELLA dezvoltă şi fabrică sisteme şi componente pentru tehnica de iluminat şi pentru electronică, în sectorul dedicat industriei automobilistice.
Romanian-American Foundation promovează și consolidează condițiile necesare unei economii de piață sustenabile și unei societăți democratice, care să asigure accesul la oportunități pentru toate segmentele populației din România. Viziunea organizației este cea a unei societăți prospere, implicate și cu spirit antreprenorial, o societate compusă din cetățeni care se comportă cu responsabilitate. Romanian-American Foundation susține proiecte, idei și organizații care pot avea un impact substanțial în comunități și care au un potențial ridicat de creștere și replicare.
Înființată în 2020, Fundația Bosch România este o organizație non-guvernamentală apărută la inițiativa Grupului Bosch în România, cu scopul de a crea un cadru potrivit extinderii acțiunilor sale de responsabilitate socială. Fundația Boch România are drept obiectiv generarea unei schimbări în bine pentru persoanele defavorizate în special, dar și pentru societate în ansamblu. Educația, mediul, habitatul, sănătatea și societatea reprezintă domeniile de implicare pentru Fundația Bosch România.
Prin programul umbrelă EduCare, Fundația Bosch România susține inițiative durabile din domeniul educației. Accesul la educație, dar și educația pentru viitor reprezintă direcții de interes.
Federația Fundațiile Comunitare din România a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Federația susține 18 fundații comunitare însumând peste 7000 de proiecte și 51 de milioane de lei în investiții comunitare. În prezent, Fundațiile Comunitare derulează programe în 29 din cele 41 de județe din România și rețeaua este în continuă creștere.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan