Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Straja și ultimele decizii luate de autoritățile locale

Noi surprize pentru iubitorii sporturilor de iarnă în Straja

Sezonul de  iarnă a debutat în forță, la Straja încă de la începutul lunii decembrie. A nins ca în povești și acest lucru a ușurat munca celor care administrează domeniul schiabil. Administrația publică locală dar și  cei acre au investit în stațiune au făcut tot ceea ve le-au stat în putință  pentru a crea condițiile cele mai optime de distracție și de a oferi servicii diverse turiștilor care urcă în Straja.  Mulți dintre turiștii care vor fi prezenți în stațiune îți vor petrece trecerea dintre ani, pe pârtii sau în diferite locații, unde organizatorii pregătesc surprize diverse.

Moș Crăciun  a adus la Straja și  un telescaun nou, de patru  locuri, cu o capacitate de 2400 persoane/oră, debraiabil. A fost inaugurată și pârtia Baloo, ce aflată sub telegondolă, una dintre cel mai frumoase din Straja, pe  o lungime de 1000 m. Totodată se află în curs de implementare proiectul ” Sport, Siguranță și Bun Simț pe Pârtia Mutu” realizat în parteneriat cu administrația publică locală a municipiului Lupeni. Partenerii proiectului sunt cei de la Decathlon România.

În cadrul proiectului, Pârtia Mutu, una dintre cele mai îndrăgite pârtii de schi din Straja, va fi dotată cu elemente de siguranță pentru schiori: perne dreptunghiulare și circulare de protecție și garduri de siguranță. Toate elementele de siguranță sunt marca LISKI, omologate de Federația Internațională de Schi.S tațiunea este animatăacum  și de glasurile copiilor veniți în taberele de schi, dornici să învețe despre tainele” plutirii pe zăpadă”  și nu numai.

”Împreună cu toți partenerii noștri vom face în continuare investițiile  și tot ceea ce este necesar,  pentru a aduce Stațiunea Straja acolo unde îi este locul: printre cele mai bune stațiuni de munte din România și, de ce nu, din sud-estul Europei, inclusiv prin continuarea proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil, spre Vulcan.  Iar stațiunea  Straja este una în care,  raportul de calitate a serviciilor și prețul plătit pentru acestea este  unul acceptabil pentru toate buzunarele”, a spus  Emil Părău, principalul dezvoltator al stațiunii.  Consiliul Local al municipiului Lupeni s-a asociat cu Comexim R Lupeni în vederea continuării  dezvoltării turistice a stațiunii montane Straja. Interesul părţilor este de a se asocia în vederea realizării în comun a proiectului de interes local vizând dezvoltarea Domeniului Schiabil Straja Lupeni .

 

Investițiile vor continua pentru stațiunea Straja și cu ajutorul fondurilor europene, autoritățile locale, prin proiectele de dezvoltare, încearcă  să atragă sume importante de bani, pentru diversificarea serviciilor în turism.

 În Stațiunea Turistică Straja trebuie să păstrăm obligatoriu regulile!!! 

Având  în vedere nenumărate nereguli care s-au petrecut în perioada care a trecut, primarul municipiului Lupeni face un apel atât către turiști cât și către proprietarii și administratorii de cabane să se  respecte regulile aprobate prin  hotărârile de consiliu. Iată ce a transmis acesta: 

# Administratorii de cabane nu au voie să înstrăineze cartelele la turiști (ceea ce din păcate se mai întămplă);

# Transportatorii trebuie să respecte regulile!

# Turiștii trebuie să parcheze doar în locurile amenajate!

# Accesul spre Statiune se face în condiții de iarnă: anvelope de iarnă 4×4;

Timp de o săptămână au apărut foarte multe ilegalități:  clonarea cartelelor;  distrugerea de șapte ori a barierelor; intrarea forțată a două autovehicule în parcare;  înstrăinarea cartelelor de către administratorii de cabane;  agresivitatea verbală cu responsabilii de la parcări; forțarea barierelor; parcarea ilegală a autovehiculelor în zone interzise; vinderea cartelelor.

Toate aceste nereguli au fost sanctionate de către Primăria Municipiului Lupeni, Poliția Locală si Poliția Națională.

Pentru a petrece un concediu plăcut în Stațiunea Straja, trebuie să respectăm niște reguli minime!

Toate neregulile care vor mai fi depistate, vor fi sancționate cu amenzi cuprinse între 2000 și 2500 lei. Până acum au fost sancționate sute de persoane.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share