La finalul expoziției Constantin Brâncuși și după un an cu mari succese, Universitatea de Vest din Timișoara dorește să sublinieze rolul important pe care l-a jucat în ecuația reușitei domnul Filip Petcu, directorul Muzeului Național de Artă al Timișoarei și cadru didactic la Facultatea de Arte și Design din UVT.
Sub presiunea timpului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, directorul muzeului timișorean a demarat și dus la bun sfârșit o serie complexă de investiții fără de care expozițiile Brâncuși, Victor Brauner și Paul Neagu n-ar fi putut avea loc, pentru motivul simplu că muzeul nu era pregătit să primească opere de asemenea valoare în condiții de securitate. În absența acestor investiții, lucrările pe care le-am admirat de-a lungul unui an de zile n-ar fi putut fi expuse la Timișoara. Muzeul a fost dotat cu un sistem performant de detecție și alarmare la incendii, primind astfel autorizația ISU; a fost montată o rețea sofisticată de supraveghere cu camere de luat vederi; au fost amplasate instalații moderne de climatizare și monitorizare microclimatică; a fost instalat un sistem de iluminat muzeal la nivel mondial; s-a asigurat dotarea cu un grup electrogen care să preia funcționarea muzeului în eventualitatea unor căderi de tensiune. Aceste investiții și numeroase altele au permis ridicarea muzeului la un nivel tehnic pe care nicio altă instituție culturală de artă din România nu-l atinge în acest moment.
Pentru realizarea acestor condiții, dinamismul și profesionalismul colegului nostru au fost indispensabile, pe fondul unei alocări financiare corespunzătoare din partea CJ Timiș. Remarcăm de asemenea faptul că echipa sa de colaboratori, sub-dimensionată și extrem de solicitată de-a lungul întregului an, a reușit să organizeze, simultan, o serie de alte expoziții care au diversificat oferta culturală și au pus în valoare opera unor artiști locali de prim rang sau artefacte cu care orice muzeu din lume s-ar mândri: vestigii ale ceramicii Cucuteni, proiectele Baroque Reloaded, I-Human, Neo-avangarda timișoreană, Romul Nuțiu, Suzana Fântânariu, Parallels, proiect realizat în parteneriat cu Galeria Matica Srpska din Novi Sad etc.
Totodată, vizitatorii au putut admira interioarele Palatului Baroc într-o ambianță coloristică și scenografică excepționale, integral regândite, precum și un laborator de restaurare vizitabil și vizibil din exterior. A fost amenajat un spațiu de educație plastică pentru copii, deosebit de solicitat încă din prima zi a inaugurării, pentru a menționa alte câteva investiții, gestionate simultan cu fluxul impresionant de vizitatori, neobișnuit în peisajul cultural național.
Pentru toate aceste reușite majore și în numele UVT, îl felicit călduros pe directorul Filip Petcu și-l asigur pe mai departe de susținerea deplină a instituției noastre.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Protest uriaș în Capitală! Cel mai mare miting împotriva deciziei abuzive de anulare a alegerilor
Cristi Iordache – Stirea zilei ascunsă de principalele trusturi de presă. Protestele din Piata Universitatii
Copiii cu dizabilități din Târgu Mureș, victimele DGASPC și indiferenței statului. Atenție, imagini șocante!
Pandemia trenuleț – momentul când bogații se îmbogățesc
Mark Zuckemberg reduce semnificativ cenzura după ce a închis gura întregii lumi
Dictatura vine din vest din păcate, deși iubim vestul, deși ne place democrația lor. Ne-au folosit resursele țării și pe noi pe post de sclavi.
LIFE STYLE
Lună plină în Rac, 13-14 ianuarie 2025: Suntem încurajați să ne concentrăm pe noi moduri de a gândi și de a fi
Cancerul poate fi învins prin POST. Ce se întampla atunci cand ținem post?
10 filme americane de dragoste pe care să le vezi măcar o dată în viață
Masajul Prostatic și Beneficiile Sale Pentru Sănătatea Bărbaților
Iată care sunt cele mai bune 10 deserturi din lume
DESTINATII
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Importanta asigurarii de calatorie pentru vacantele tale in tari straine
Top 5 motive să alegi Maldivele ca destinație de vacanță la mare pe timpul iernii
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să prevenim alergiile la copii – Mihaela Bilic
Prevenirea problemelor de vedere la copii: sfaturi esențiale
Ai grijă de organele tale, nu le mai speria
Spune-mi ce te doare și îți voi spune ce să iubești
Mihaela Bilic: Slăbiți cu ciorbă! Strategie dietetică după excesele de sărbători
ENDOMETRIOZA – boala neiubirii si a neimplinirii de sine la femei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Continuă lucrările de reabilitare la Școala „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgoviște
15 ianuarie: Acces gratuit la muzee, tururi ghidate și maraton de poezie
George Simion ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)