Sute de participanți au fost împreună atât online, cât și fizic, la cea de-a VII-a ediție a workshop-ului internațional dedicat competențelor digitale în educație și inovare. Evenimentul, organizat de Centrul de ID/IFR și e-Learning și Centrul Multimedia – Universitatea Politehnica Timișoara, în colaborare cu Alianța Universităților Europene E³UDRES², proiectul de cercetare și inovare pentru regiuni europene inteligente și durabile E.I.N.S și Asociația IEEE România, a înregistrat un real succes, cu 27 de speakeri, experți europeni, cadre didactice cu experiență, precum și studenți antreprenori și oameni din domeniul industriilor creative.
Prezentarea unor povești de succes în domeniul educației și inovării, viitoarele planuri educaționale și de inovare prevăzute de universități, școli și companii, precum și diverse concepte privind Competențe Digitale, Open science, Antreprenoriat digital, Realitate Augmentată/Virtuală/Extinsă, Media Experimentală, Blockchain dar și prezentări ale unor start-up-uri sprijinite de către UPT, au fost punctele de interes ale acestui workshop.
Ediția din acest an s-a concentrat în special pe crearea de comunități care sprijină aceleași valori, pe susținerea acestora în dezvoltarea de competențe în domeniul educației și inovării, dar și pe rolul Universităților Europene, mai ales în contextul proiectelor susținute de parteneriatul E³UDRES² și E.I.N.S.
Workshopul a inclus și studii de caz despre impactul pe care digitalizarea îl are asupra educației și culturii, cu exemple din Timișoara dar și din Europa, precum și despre inițiativele și proiectele care pot modela educația viitorului. Printre exemplele de bună practică oferite se numără proiectele TraCCE, AugWearEdu, Acadigia, OpenDigCompEdu, E³UDRES² și E.I.N.S, EBSI4RO – Connecting Romania through Blockchain și proiectul de cultură și patrimoniu digital, Patrimoniul sub reflectoare/Spotlight Heritage Timișoara.
Evenimentul a avut loc atât fizic, în Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, cât și online, fiind transmis simultan pe platformele Zoom și Facebook. Maratonul de mai bine de 6 ore de prezentări a adunat numeroase întrebări și curiozități adresate prezentatorilor, zeci de mesaje și gânduri transmise organizatorilor și o audiență de peste 400 de participanți, prezenți fie online, fie fizic.
Participarea a fost liberă, prezentările s-au desfășurat în română și în engleză, iar participanții au primit Digital Skills for Education & Innovation Participant Open Badges (Certificate digitale deschise) pentru participarea online și în plus, certificate de participare pentru cei prezenți fizic în sală.
Ajuns la cea de-a șaptea ediție, workshop-ul internațional dedicat competențelor digitale a reunit peste 6.000 de participanți de la prima ediție din 2016, fiind organizat anual, în luna noiembrie sau decembrie. Exceptând anii 2020 și 2021, când cele două ediții ale workshop-ului au avut loc doar online, toate celelalte ediții au avut loc în sistem hibrid, ceea ce a permis participanților să fie prezenți după preferințe, aducând împreună un public numeros din toate colțurile lumi și un număr record de prezentatori.
Toate workshopurile sunt integrate, cu activități și teste, în platforma de cursuri online gratuite a UPT, UniCampus, la https://unicampus.ro/ și pot fi urmate de către oricine, la final fiind acordat un certificat de absolvire.
Înregistrarea evenimentului precum și informații suplimentare despre temele dezbătute și prezentatori sunt disponibile accesând: https://elearning.upt.ro/ro/comunitate/digital-skills-for-education-innovation-international-workshop/
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan