Tabăra de vacanță liberală 2022, organizată de OSL Târgoviște, a ajuns la final. Timp de o săptămână, în perioada 8-12 august, copiii înscriși au avut ocazia să călătorească în lumea satului tradițional. Au vizitat un muzeu de folclor, au descoperit tainele meșteșugurilor românești și obiceiurile transmise din generație în generație, încă din cele mai vechi timpuri.
Într-o societate a vitezei, dominată de tehnologie și gadgeturi, tabăra cu meșteșuguri tradiționale și obiceiuri populare a reprezentat pentru copii o experiență unică. Au învățat lucruri noi, au legat prietenii și au rămas cu o amintire plăcută. Precum bunicii, seniorii liberali au dat dovadă de calm, răbdare și le-au explicat celor mici noțiunile noi, pe înțelesul lor.
“Am ajuns la ultima zi de tabără. Astăzi am învățat dansurile populare și am petrecut românește. Entuziasmul copiilor a fost molipsitor. Ne-am bucurat cu toții de o săptămână deosebită. Copiii au fost minunați, dornici de cunoaștere, captivați de vechile meșteșuguri. Am încercat să le oferim experiențe interesante și ei ne-au recompensat cu energie lor. Le mulțumesc tuturor colegilor și colegelor care s-au implicat, vom încerca să transformăm tabăra într-un eveniment anual pentru a bucura cât mai mulți copii”, a declarat Dănuț Sandu, președinte OSL Târgoviște.
La finalul taberei, pe lângă experiențele acumulate și noile cunoștințe, copiii au fost recompensați cu daruri și diplome, care să le amintească de această tabără.
Aurelian Cotinescu, secretar general PNL Dâmbovița
Comunicat de presă
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ședința pentru adoptarea modificărilor fiscale începe cu 2 ore mai târziu decât a fost programată
Ce mai poti citi
Deschiderea Stagiunii 2023-2024 la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște
Spectacolul și cartea ”Brâncuși, dragostea mea ” ajunge și la Timișoara
ROȘU EDENIC la CENTRUL CULTURAL UNESCO- MIHAI EMINESCU DIN BUCUREȘTI