Compania Națională de Investiții a înscris pe lista sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul subprogramului Săli de Cinema, din Programul Național de construcții de interes public sau social și obiectivul “Modernizare și reabilitare Cinematograf Independența”.
În urma solicitării făcute de Municipiul Târgoviște, Compania Națională de Investiții a răspuns pozitiv acestui demers, iar în vederea promovării investiției, Municipiul Târgoviște va transmite toată documentația de solicitare motivată pentru subprogramul Săli de Cinema.
Conform procedurii, CNI va întocmi lista sinteză a obiectivelor propuse spre finanțare pentru subprogramul Săli de Cinema și o va transmite Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru a fi aprobată prin ordin al Ministrului. Lista sinteză astfel aprobată este documentul ce va sta la baza întocmirii listei obiectivelor de investiții și a fundamentării alocațiilor bugetare necesare în vederea finațării acestora.
Avem convingerea că nu mai târziu de anul viitor vor demara lucrările la obiectivul Cinematograf Independența, iar târgoviștenii se vor putea bucura de proiecții cinematografice de calitate chiar în orașul lor.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
2026, Anul Calului de Foc, o apariție rară. Destinul nu mai poate fi amânat
DC 115 B din Iedera, aproape de finalizare: proiectul de modernizare intră în ultima etapă
De ce merită să alegi toalete portabile pentru camping și rulotă