Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Târgul de FLORII vă așteaptă la MUZEUL ȚĂRANULUI ROMÂN

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor.
De peste 20 de ani, Muzeul Naţional al Ţăranului Român ţine această sărbătoare şi îşi aşteaptă vizitatorii, timp de trei zile, la primul eveniment cu meşteri de peste an.
” Vom sărbători Floriile alături de încondeietoare, ţesătoare, împletitoare, cusătorese, iconari, olari, lingurari, pielari, rudari… meşteri vechi, care şi-au dovedit iscusinţa de-a lungul timpului şi care duc mai departe tradiţia meşteşugului lor. De vineri, 15 aprilie, până duminică, 17 aprilie 2022, de la orele 10.00  dimineaţa până la 18.00  seara, veţi avea prilejul să admiraţi şi să tocmiţi o mulţime de lucruri frumoase, meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe şi multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Şosea. De-ale gurii găsiţi: cozonaci şi prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceţuri. Vizitatorii sunt invitaţi, de asemenea, să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească biblioteca cu publicaţiile Muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume ori revista Martor”  au transmis organizatorii.
Preţul biletului de intrare: adulţi – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei. Biletele pot fi achiziţionate şi online .
Despre Florii
În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce peşte. Merg la biserică ducând flori şi se întorc ducând mâţişori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie şi o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuinţări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunţească) la fel ca pomii aflaţi în floare.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share