CJ Timiș derulează un proiect strategic pe fonduri europene, prin care va crea condiții de ultimă generație pentru formarea profesională (vocațională), construind un centru specializat de învățarea permanentă. Inițiativa va contribui, de asemenea, la dezvoltarea unei piețe comune a muncii transfrontaliere, în județele Csongrád-Csanád și Timiș, prin diferite activități care au ca scop facilitarea procesului de fuzionare a piețelor muncii separate de frontieră. De altfel, proiectul, „Inițiativă comună privind ocuparea forței de muncă” – JEDI, este finanțat prin intermediul programului INTERREG V-A România-Ungaria 2014-2020.
Contractul de execuție a centrului a fost adjudecat în urma licitației publice cu aproape 4.18 milioane lei + TVA. Astăzi, reprezentanții Consiliului Județean au semnat predarea amplasamentului, cât și ordinul de începere a lucrărilor. Noua construcție va fi ridicată în Parcul Industrial și Tehnologic Timișoara de pe Calea Torontalului, aflat în proprietatea județului. Constructorul are termen 13 luni pentru a finaliza noua clădire.
Noutatea proiectului constă în faptul că activitățile centrului vor viza nu doar persoanele aflate în căutare de locuri de muncă, ci și elevii din învățământul secundar și instituțiile de formare a adulților (în majoritate vocațională). JEDI va reuni toate instituțiile relevante din domeniul ocupării forței de muncă și formării în zona transfrontalieră, astfel va stabili o rețea instituțională pe două niveluri: prin conectarea instituțiilor de ocupare a forței de muncă și formare cu angajatorii din regiune, pentru a oferi forță de muncă (cu abilitățile dorite) pe baza nevoilor stabilite în urma sondajelor de opinie.
„Investim în viitor, în pregătirea timișenilor. Le oferim oportunitatea de a participa pe deplin la viața economică, socială și civică și de a-și exploata potențialul personal, pe lângă competențele profesionale, un aspect important pe o piață a muncii atât de competitivă precum a noastră. Centrul îi va ajuta pe timișeni să-și găsească mai rapid un loc de muncă sau să se reprofileze, prin dezvoltarea și diversificarea competențelor sociale și a abilităților de viață”, spune președintele CJ, Alin Nica.
Centrul dat astăzi în lucru va acoperi nevoi sociale pe partea vocațională și de consiliere în carieră, precum prezentarea la interviu, testarea intereselor și aptitudinilor personale cu referire la carieră, facilitarea participării la târgurile pentru carieră/locuri de muncă, accesare fonduri europene, facilitarea unor întâlniri cu antreprenori locali, persoane care lucrează în companii (resurse umane).
Valoarea totală a proiectului, în care județul Timiș are calitatea de beneficiar, se ridică la peste 6.5 milioane euro, lider fiind Centrul de formare profesională Szeged, Ungaria.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
„Zilele Credinţei şi Culturii”– ediţia a X-a la DEVA
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
A încetat din viață medicul săracilor, Ioan Boilă, nepotul lui Iuliu Maniu
Podul Iuliu Maniu va fi complet modernizat, cu ajutorul fondurilor europene