În anul în care este Capitală Europeană a Culturii, Timișoara marchează o premieră majoră pentru sportul național: orașul de pe Bega este gazda primului campionat european de padel ce ajunge cu o etapă în țara noastră.
Un număr de 65 de sportivi, băieți și fete, din 12 țări, au răspuns provocării Central European Padel Tour (CEPT), competiție a profesioniștilor din Europa. „Provocarea românească” / Romanian Challenge organizată de Central European Padel Tour se va desfășura în acest sfârșit de săptămână, între 21 și 23 aprilie la baza sportivă Padel Center (Dumbrăvița, strada Praga nr.6).
Sportivi profesioniști din Cehia, Croația, Germania, Italia, Moldova, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Spania, Tunisa și Ungaria vor evolua pe cele cinci terenuri ale clubului (trei acoperite și două în aer liber), terenuri furnizate de producătorul oficial pentru World Padel Tour. Mai multe detalii despre sportivii participanți sunt disponibile aici.
Central European Padel Tour (CEPT) este singurul turneu profesionist de padel în comunitatea europeană. Competiția se desfășoară pe parcursul unui an, cu etape lunare în toate țările. Pentru prima dată în istoria acestei competiții importante, România a intrat în joc, prin găzduirea etapei naționale la Padel Center.
„Padelul este unul dintre sporturile cu cea mai rapidă creștere de pe planetă, în sensul numărului tot mai mare de practicanți. Dincolo de faptul că îi vedem pe marii fotbaliști sau tenismeni că joacă și padel sau că dețin cluburi de padel, ne bucurăm de amploarea pe care o câștigă acest sport în România. Țară care, din vara anului trecut a recunoscut oficial, prin Ministerul Sportului, prezența padelului în țara noastră. Este o bucurie și o recunoaștere în plus a calității și performanțelor sportivilor noștri faptul că suntem gazdele etapei din România a Central European Padel Tour”, a declarat Lucian Perescu, reprezentantul Padel Center.
Meciurile din cadrul Romanian Challenge / Central European Padel Tour se vor desfășura de vineri, 21 aprilie, până duminică, 23 aprilie, pe terenurile bazei sportive Padel Center (Dumbrăvița, strada Praga nr.6), după următorul program: vineri 18:00 – 20:00, sâmbătă 10:00 – 19:00, duminică 10:00 -15:00.
Publicul iubitor de sport, dar și cei care doresc să descopere un sport nou sunt așteptați în tribune.
Padelul, sportul cu cea mai rapidă creștere la nivel global, cu peste 25 de milioane de jucători în peste 90 de țări din întreaga lume (conform celor mai recente statistici ale Federației Internaționale de Padel), i-a cucerit deja pe marii tenismeni și sportivi ai lumii, precum Novak Djokovic, Rafael Nadal, Serena Williams, Iker Casillas, Lionel Messi etc.
Padelul este un sport de rachetă, aflat la intersecția dintre tenis și squash, care se joacă la dublu, pe terenuri înconjurate de pereți de sticlă. Născut în Mexic, în anul 1969, acest sport a dovedit, din start, cea mai mare dinamică la nivel mondial, cu milioane de adepți. De exemplu, în Spania, numărul jucătorilor de padel a depășit de mult numărul jucătorilor de tenis. Această țară este, de altfel, cea care organizează cele mai importante și numeroase turnee din cadrul World Padel Tour, competiția majoră dedicată acestui sport la nivel mondial.
Amintim și faptul că EOC – Comitetele Olimpice Europene au inclus padelul în programul celei de-a treia ediții a Jocurilor Europene, programată să aibă loc în Polonia în 2023.
***
Padel Center a inaugurat primul teren în anul 2015 și s-a implicat în popularizarea acestui sport. Clubul a inițiat singura competiție internă națională în acest sport, Liga Cluburilor de Padel și face demersuri pentru constituirea Federației române de padel. Totodată amintim și faptul că Padel Center a fost singurul club din România care a participat la International Cup Of Padel Clubs 2022, un turneu care a reunit 23 de cluburi din patru continente.
***
https://cepadeltour.com
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan