Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

TIMIȘOARA, IEȘIM LA CURĂȚENIE DE ZIUA NAȚIONALĂ A CURĂȚENIEI!

Sâmbătă, în data de 18 septembrie 2021, în cartiere, între orele 10:00-13:00.
Schimbarea începe cu noi! Doar prin implicare putem să dezvoltăm și să consolidăm comportamente responsabile și prietenoase cu mediul, conștientizarea importanței și necesității colectării separate, cât și a evitării abandonului deșeurilor, astfel protejând natura.
Vă invităm să participați, alături de noi, în număr cât mai mare, la această acțiune de ecologizare, benefică comunității!
Ce vom face?
Vom colecta deșeurile aruncate la întâmplare în cartierele orașului, de către cetățenii care nu respectă natura, vom distribui materiale informative cu privire la colectarea separată și vom identifica locații cu deșeuri abandonate în vederea colectării de către operator.
Acțiunea de ecologizare este organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș cu sprijinul operatorului de salubrizare Retim Ecologic SA, care pune la dispoziție saci pentru colectarea deșeurilor cât și colectarea/transportul acestora.
Echipamentul de protecție (măști, mănuși, dezinfectant) necesar pentru desfășurarea activității este pus la dispoziție de către ADID Timiș.
Persoanele interesate care doresc să se alăture inițiativei, sunt așteptate la oricare din punctele de întâlnire de mai jos:
1. Punct de întâlnire : Biserica Ortodoxă Înălțarea Domnului Mehala https://rb.gy/dsmikx
2. Punct de întâlnire: Parcul Academician Remus Răduleț https://rb.gy/jvu8ea
3. Punct de întâlnire: Parcul din Dacia https://rb.gy/u3xmb4
4. Punct de întâlnire: Parcul Uzinei https://rb.gy/5uwxwr
5. Punct de întâlnire: str. Albăstrelelor la intersecție cu str. Canal Bega https://rb.gy/9adwad
6. Punct de întâlnire: În Parcul Central Anton von Scudier https://rb.gy/hxmaj2
7. Punct de întâlnire: În fața Stadionului Dan Păltinișanu VEDEȚI ÎN GOOGLE MAPS
8. Punct de întâlnire: Parcare Shopping City Timișoara https://rb.gy/skeuoi

La această inițiativă se alătură partenerii și voluntarii ADID Timiș: FITT Timișoara, FALT Timișoara, Lions Dinamic Club Timișoara, Piti Show.
Acțiunea de ecologizare se va desfășura în condiții de siguranță, pentru prevenirea infectării cu virusul coronavirus SARS-CoV-2.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share