Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Timișoara: tratamentul care a vindecat 5 pacienți în câteva zile

Medicul specialist Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara a informat publicul în legătură cu tratamentul care a vindecat primii pacienți în doar câteva zile de la administrare.

Mai jos se află declarația acestuia:

„Am dat o tabletă care e o combinație de două antivirale, care pe cazurile de până acum au fost eficiente. În lume se studiază mai multe scheme terapeutice. Nu se poate trage o concluzie dupa numai 5 cazuri, pentru că au fost tineri, dar în urma terapiei, în 2-3 zile, toți pacienții au înregistrat teste negative. Sunt niște studii făcute recent în SUA și Franța, care arată că virusul este foarte parșiv.

Prin medicația pe care o dăm, noi sterilizăm gâtul și scaunul. Se ia un exudat, dacă ai două teste negative, te duci acasă. Au fost situații în care din gât virusul a ajuns în plămâni și apoi a creat acea pneumonie. Noi trebuie să fim atenți și la acest aspect. Suntem obligați să mergem pe protocoale foarte stricte. Actualele permit să recoltăm din gât și din scaun. Teoretic s-ar putea recolta și din secreția pulmonară, să se facă și această analiză. Protocolul este impus de Ministerul Sănătății.

Sunt convins că cei 5 sunt vindecați, dar nu trebuie să ne culcăm pe lauri. Din nou atrag atenția că trebuie să fim foarte precauți.”

Acesta a explicat cum se administrează medicația:

„Tratamentul este oral, e o tabletă pe zi care se ia. Orice terapie are și efecte adverse, dar este un tratamement cu efecte adverse minime. Sunt studii în lume cu aceste tratamente, noi analizam datele acestor studii și hotărâm care ar putea fi eficient, le încercăm și noi, și atunci vedem dacă se confirmă sau nu. Depinde și de structura populației, dar Streinu Cercel a ales o anumită schemă, dacă e nevoie se poate îmbunătăți.

Nu exista experiență. Sunt eforturi extraordinar de mari în Franța și Statele Unite ca să se înțeleagă ce face acest virus de este atât de contagios și creează atât de multe decese. Severitatea bolii depinde de 2 aspecte: cantitatea de virus care ajunge în organism și de reactia organismului, de mecanismele de apărare. În orice boală infecțioasă există o luptă între mecanismele de apărare ale organismului și factorii agresivi, care în cazul acesta e virusul cu factorii de patogenitate.

Dacă sunt foarte mulți viruși, e ca o armată, sunt foarte multi înarmați cu arme puternice. Pe de alta parte, și o reacție a organismului prea puternică, și aceasta se întâmplă în pneumoniile date de virus care merg cu insuficiență respiratorie, acolo virusul atacă, după care organismul dezlănțuie un atac prea puternic împotriva virusului, pentru ca așa e setat de multe ori genetic, și de fapt își face singur rău, pentru că virusul declanșează niște mecanisme pe care propria imunitate le întreține și începe să lupte împotriva propriului organism, distrugându-l. Dar acestea sunt lucruri de amănunt. Important e că indiferent pe ce cale te contaminezi, dacă este un factor de risc e foarte probabil sa evoluezi sever.”

Sursa: https://www.opiniatimisoarei.ro/tratamentul-care-a-vindecat-de-coronavirus-5-pacienti-la-timisoara-in-cateva-zile-reusita-explicata-de-medicul-specialist-virgil-musta-de-la-spitalul-de-boli-infectioase/12/03/2020

Sursa foto: https://www.banatulazi.ro/wp-content/uploads/2016/04/Spitalul-Victor-Babes-Timisoara-400×230.png

Distribuie acest articol Oficial Media
Share