Aproape 25 de milioane de pasageri au fost înregistrați pe aeroporturile din România pe parcursul anului trecut – cu 17 procente mai mulți decât în anul 2022. Vestea bună este că cifra totală a pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din România în anul 2023 (24.593.281 persoane) este mai mare cu aproape 6% și decât cea înregistrată în anul 2019 (23.234.580 persoane).
“Ne bucurăm să constatăm că în România traficul de pasageri a recuperat puternic, astfel că am depășit valorile înregistrate înainte de pandemie. Spre comparație, traficul aerian din Europa va atinge probabil valorile din anul 2019 abia la sfârșitul acestui an.
În ultimii ani, majoritatea aeroporturilor din România au derulat proiecte importante de investiții. Au fost construite noi terminale, au fost extinse și modernizate cele existente, s-a lucrat la extinderea unor piste, căi și platforme de rulare și au fost achiziționate echipamente moderne de securitate. Toate aceste investiții ne vor permite să procesăm în condiții optime un număr tot mai mare de pasageri. Ne așteptăm ca valorile de trafic să crească constant și estimăm că în anul 2040 pe aeroporturile din România vom depăși 50 de milioane de pasageri”, a declarat David Ciceo, Președintele Asociației Aeroporturilor din România.
Comparând datele de trafic înregistrare de aeroporturile din România în ultimii doi ani, se poate observa că în anul 2023 numărul pasagerilor pe rutele interne a scăzut cu 8 procente față de anul 2022, ajungând la 1.821.052 de persoane transportate. În același timp numărul pasagerilor pe rutele externe a cunoscut o creștere importantă, de 19,62% în 2023 față de anul 2022 (22.737.257 pasageri).
Pe parcursul anului 2023 au fost înregistrate 233.027 mișcări de aeronave (aterizări și decolări), cu 5,6% mai multe decât în anul anterior. Traficul aerian de marfă a scăzut însă cu 5,7%: în anul 2023 pe aeroporturile din România au fost transportate 50.786 tone de marfă, comparativ cu 53.877 în anul 2022.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani