Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Trei Surori de Anton Pavlovici Cehov la Teatrul Tony Bulandra Târgovişte

Teatrul Tony Bulandra vă așteaptă, vineri, 29 martie, de la ora 19:00, la  spectacolul „Trei Surori”, regizat de Aleksandar Ivanovski.
de: A.P. Cehovtraducerea: Raluca Rădulescu
regia artistică: Aleksandar Ivanovski
scenografia: Valentin Codoiu

în distribuție: Mihaela Trofimov | Andreea Tanase | Elisabeta Râmboi | Ilie Iordan | Ana Maria Carablais | Dan Alexandru Nastase | Farcas Bogdan | Liviu Pintileasa | Puiu Jipa | Radu Campean | Ștefan Pavel | Cristian Olaru | Cristina Dumitra | Carmen Ionescu


Piesa lui Cehov, Trei surori, este o comedie a ceea ce ar putea fi.Personajele trăiesc, asemenea nouă, într-o lume destabilizată, o lume aflată în prăbușire din toate punctele de vedere, o lume însetată de o nouă ordine. Focul din cel de-al treilea act ne zguduie existența. Se duce un război mut în jurul nostru care devine, pe nesimțite, din ce în ce mai prezent. Spațiul privat, pe care l-am dominat atât de superiori, este acum cucerit încetul cu încetul, abuzat, violat. Ce putem face? Ce ar trebui să facem? Cum ar trebui să trăim în această lume nouă?

Urmărim zbuciumul personajelor lui Cehov, dar ele continuă să arate înspre noi. Timpul scapă printre degete fără milă, îngropându-i în întrebări fără răspuns. De ce dragostea lor nu este de ajuns? Sunt captivi în realități individuale diferite, fără ca măcar amintirile să coincidă – ce ar trebui să își amintească și cum?

Piesa este un terifiant și brutal poem care ne vorbește despre cum să fim mai simpli, mai autentici, mai noi înșine.

Dacă totul este în zadar, pentru că nimic nu îi conduce spre atingerea idealului, fiecare zi din viața acestor personaje pare că își dă ultima suflare. Viața lor este mereu în altă parte. În cele din urmă, siliți de împrejurări să admită că locul lor este acolo unde se află deja, vor găsi refugiul în muncă și în micile bucurii de familie.

Aleksandar Ivanovski este un regizor de origine macedoneană ce are colaborări fructuoase cu teatre din Germania, Slovacia, Ungaria, România și Macedonia. În 2010 a înființat Centrul pentru Acțiuni Creative IMPACT și organizează IMPACT Fest – festival internațional de teatru și arte performative dedicat schimbului intercultural european în domeniul artelor teatrale. Viziunea modernă a lui Ivanovski aduce un suflu nou celebrei opere rusești, printr-o montare ce vizează probleme de actualitate și situează piesa în realitatea zilelor noastre.Poți comanda bilete online aici:

☛ Bilete online: https://www.eventim.ro/ro/bilete/trei-surori-targoviste-teatrul-municipal-tony-bulandra-1109445/performance.html
______________________________________________________

Sau aici:

☎️ Telefonul agenției de bilete a teatrului: 0245.210.046;
✆ WhatsApp: 0799.759.012;
? E-mail: rezervari@tonybulandra.ro
? Agenția de bilete a teatrului: Bulevardul Regele Carol I nr. 43
? Program de lucru: L – D: 09.oo -19.oo

? sursa: www.tonybulandra.ro

Aleksandar Ivanovski a montat cu succes pe scena Teatrului Tony Bulandra Targoviste. Piesa Trei surori a avut premiera in saptamana ce a trecut si ca de fiecare data, teatrul targovistean a tinut o conferinta de More…

Distribuie acest articol Oficial Media
Share