Teatrul Tony Bulandra vă așteaptă, duminică, 19 martie, de la ora 19:00, la spectacolul „Trei Surori”, regizat de Aleksandar Ivanovski.
„Piesa lui Cehov, Trei surori, este o comedie a ceea ce ar putea fi.
Personajele trăiesc, asemenea nouă, într-o lume destabilizată, o lume aflată în prăbușire din toate punctele de vedere, o lume însetată de o nouă ordine. Focul din cel de-al treilea act ne zguduie existența. Se duce un război mut în jurul nostru care devine, pe nesimțite, din ce în ce mai prezent. Spațiul privat,pe care l-am dominat atât de superiori, este acum cucerit încetul cu încetul, abuzat, violat. Ce putem face? Ce ar trebui să facem? Cum ar trebui să trăim în această lume nouă?
Urmărim zbuciumul personajelor lui Cehov, dar ele continuă să arate înspre noi. Timpul scapă printre degete fără milă, îngropându-i în întrebări fără răspuns. De ce dragostea lor nu este de ajuns? Sunt captivi în realități individuale diferite, fără ca măcar amintirile să coincidă – ce ar trebui să își amintească și cum?
Piesa este un terifiant și brutal poem care ne vorbește despre cum să fim mai simpli, mai autentici, mai noi înșine.” (Alexandar Ivanovski, regizorul spectacolului)
Dacă totul este în zadar, pentru că nimic nu îi conduce spre atingerea idealului, fiecare zi din viața acestor personaje pare că își dă ultima suflare. Viața lor este mereu în altă parte. În cele din urmă, siliți de împrejurări să admită că locul lor este acolo unde se află deja, vor găsi refugiul în muncă și în micile bucurii de familie.
Aleksandar Ivanovski este un regizor de origine macedoneană ce are colaborări fructuoase cu teatre din Germania, Slovacia, Ungaria, România și Macedonia. În 2010 a înființat Centrul pentru Acțiuni Creative IMPACT și organizează IMPACT Fest – festival internațional de teatru și arte performative dedicat schimbului intercultural european în domeniul artelor teatrale. Viziunea modernă a lui Ivanovski aduce un suflu nou celebrei opere rusești, printr-o montare ce vizează probleme de actualitate și situează piesa în realitatea zilelor noastre.
Trei Surori, de A.P. Cehov
Traducerea: Raluca RĂDULESCU
Regia artistică: Aleksandar IVANOVSKI
Scenografia: Valentin CODOIU
Distribuție: Mihaela TROFIMOV – Olga | Andreea TĂNASE – Mașa | Elisabeta RÂMBOI – Irina | Liviu CHELOIU – Prozorov | Ana Maria CARABLAIS – Natalia | Alexandru NĂSTASE – Kulîghin | Bogdan FARCAȘ – Verșînin | Liviu PINTILEASA – Tuzenbah | Corneliu JIPA – Cebutîkin | Radu CÂMPEAN – Solionîi | Ștefan PAVEL – Fedotik | Cristian OLARU – Rode | Cristina DUMITRA – Ferapont și Carmen IONESCU – Anfisa
Rezervările de bilete se pot face la telefon 0245.210.046 sau prin reţeaua Eventim.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
Miliardarii lumii și-au crescut averile în anul 2024. Cine sunt cei mai bogați oameni de pe planetă
Programul Prima Seră. Care sunt condițiile pentru a primi 200 de mii de euro de la stat și cine se poate înscrie
LIFE STYLE
Adevăratul motiv pentru care îți este greu să te schimbi
Elopement sau nunta secretă: ce este și de ce tot mai multe cupluri aleg această opțiune pentru ziua cea mare?
Idei de ținute casual pentru vacanțele de iarnă la munte
Activități de iarnă pentru copii: distracție și aventură în sezonul rece
Dramele actriţei Demi Moore. Vândută chiar de mama sa la 15 ani pe 500 de dolari
DESTINATII
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Parteneriat pentru Sănătate România – Ungaria sub egida Comisiei Europene
Cancerul continuă să reprezinte o problemă de sănătate publică
Impactul stresului asupra sănătății sistemului reproductiv masculin
Consumul de cuișoare ajută la vindecarea mai multor boli
Cum să tratezi natural infecțiile urinare. 6 băuturi care te vor ajuta să te vindeci
Un nou studiu arată de ce oamenii se confruntă cu Sforăitul și Apneea de somn
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum să transformați rapid grăsimile în energie
Cum sa alegi cea mai buna solutie de inchirieri auto in Bucuresti sau in aeroport
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Invictus din Canada