Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

Fenomenul off-road-ului ilegal cu vehicule motorizate (snowmobile, ATV-uri, motociclete enduro) a scăpat complet de sub control în România.

Din munții Apuseni,  până în Maramureș și Făgăraș, habitatele protejate sunt „arate” sistematic, fauna este hărțuită, iar turiștii pe jos sunt puși în pericol si chiar amenințați, după cum s-a văzut si recent.

Offroadul este interzis în pădure prin codul silvic, și în arii protejate cum este și situl Natura 2000 prin OUG 57/2007. Este distructiv pentru biodiversitate, de multe ori ajungând nu doar să erodeze solul și strice traseele turistice,  ci și să afecteze habitatul pentru specii rare.

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos, din județul Hunedoara,  au depistat șapte cetățeni cehi care se deplasau cu ATV-uri și motociclete de teren, în scop de agrement, pe Drumul Auto Forestier Tomnatec, fără a deține acordul scris al administratorului fondului forestier și nici acordul gestionarului fondului de vânătoare.

În urma verificărilor, persoanele în cauză au fost sancționate contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2010 și Legii nr. 407/2006, cu amenzi în valoare totală de 14.000 lei.

Totodată, jandarmii le-au adus la cunoștință obligațiile legale, pentru ca pe viitor să se poată bucura în mod responsabil și legal de frumusețea zonelor montane din România.

Iar printr-o petiție semnată de peste 8000 de persoane, se cere implicarea autorităților prin sancțiuni mai dese, monitorizarea mai precisă, confiscarea utilajelor și toleranță zero pentru agresiuni pe munte, sau pe drumurile forestiere.

MONITORIZARE si PATRULE IN TEREN, INCLUSIV VIDEO: Jandarmeria si rangerii ar trebui sa aplice mai multe sancțiuni, sa nu menajeze nicio abatere si sa aplice legislatia exista, in primul rand. Monitorizarea prin camere video, drone (chiar și modele ieftine) ar reduce enorm circulatia in zone mai greu accesibile si s-ar realiza cu investitie si efort minime.
SISTEM DE MONITORIZARE VIDEO: Instalarea de camere de supraveghere pe principalele drumuri forestiere și căi de acces către crestele montane.

DOTAREA JANDARMERIEI MONTANE: Solicităm MAI dotarea de urgență a structurilor de Jandarmerie Montană cu echipamente performante (snowmobile și ATV-uri de mare putere, drone de supraveghere) pentru a putea urmări și intercepta contravenienții. I.J.J. Cluj deține astfel de autovehicule, însă nu și toate județele.

CONFISCAREA UTILAJELOR: Introducerea în legislație (OUG 57/2007 și legile conexe: legea vanatorii ( Legea nr. 407/2006), codul silvic (Legea nr. 331/2024)) a măsurii complementare de confiscare a oricărui vehicul motorizat surprins circulând ilegal în ariile naturale protejate sau pe terenuri forestiere/pășuni fără acordul proprietarilor.

AMENZI DESCURAJANTE: Creșterea cuantumului amenzilor la un prag minim de 20.000 RON pentru persoanele fizice și 50.000 RON pentru persoanele juridice (firme de închirieri) care facilitează accesul ilegal pe munte.

INSPIRAȚIE DIN LEGISLAȚIA STRĂINĂ: în tari precum Polonia sau Austria  accesul motorizat ilegal în zonele montane este sever sancționat, nu se pomenește haosul și lipsa de măsuri sau  neputința din partea autorităților. Cunoaștem excursiile organizate de către români pentru austrieci sau polonezi pentru a practica offroad ilegal în Romania, în Munții Apuseni și în Munții Rodnei.

PROTOCOL DE INTERVENȚIE RAPIDĂ: Clarificarea competențelor între Jandarmerie, Garda de Mediu și Administratorii de Parcuri, pentru ca intervenția să fie imediată, nu doar o constatare tardivă pe rețelele de socializare.

ASUMAREA PUBLICĂ A EȘECULUI și SOLICITAREA UNEI POZIȚII OFICIALE: Cerem o poziție fermă și un plan de acțiune din partea miniștrilor Diana BUZOIANU si Marian-Cătălin PREDOIU și să prezinte public un raport privind ineficiența măsurilor actuale.

PROTOCOL DE INTERVENȚIE RAPIDĂ: O procedură clară între Jandarmerie, MMAP și administrările de parcuri, care să permită intervenția în timp real, nu răspunsuri birocratice prin adrese scrise trimise săptămâni mai târziu.

 INTERZICEREA COMPETIȚIILOR MOTORIZATE ÎN ARII PROTEJATE: Solicităm interzicerea explicită a oricăror concursuri de tip Hard Enduro, ATV sau snowmobile în incinta Parcurilor Naționale și Naturale.  Cerem Romsilva să înceteze practica eliberării avizelor de oportunitate,  pentru astfel de evenimente. Este inacceptabil ca instituția statului să legitimeze distrugerea naturii și hărțuirea faunei sub pretextul „promovării sportului”, oferind astfel un exemplu negativ,  care încurajează ulterior off-road-ul ilegal.

„Muntele nu este pistă de raliu. Legea trebuie să protejeze mediul, nu pe cei cu bani și tupeu!

 

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *