Să intervii la timp înseamnă, de fapt, să salvezi! Primul ajutor face diferența dintre viață și moarte!
Primul Ajutor Psihologic (P.A.B), este un proiect implementat de sediul central al Crucii Roșii Române și reprezintă o nevoie permanentă, indiferent de sfera profesională în care activăm fiecare dintre noi.
Începând de la directori ai unităților de învățământ din municipiul Lupeni, și alte cadre didactice, funcționari publici, cadre medicale, voluntari din Departamentul de Tineret, studenți la asistență socială, psihologi, diferiți voluntari din alte categorii sociale, au demonstrat încă o dată, că pentru UMANITATE sunt prezenți ORICÂND.
Echipa de Formatori a Societății Naționale de Cruce Roșie din România au ajuns la Subfiliala Lupeni, încă din vară, pentru a face Binele . Trainingul de formare a fost oferit de dr. Irina Berechet și formator-trainer Profi Ancuța Hurjui.
Comitetul Subfiliala Lupeni, prin președintele dr. Ana Maria Neagoe, vicepreședintele dr, Mariana Donica și de liderul de tineret Ștefan Neagoe, s-au ocupat de organizarea și mobilizarea voluntarilor și colaboratorilor.
Activitatea cu un impact social major, în comunitățile Văii Jiului, a fost posibilă datorită coordonării profesioniste a Sediului Central a S.N.C.R.R. asigurată prin directorul de programe Andreea Furtună.
Pentru bunul mers al traningului s-au implicat primarul Lucian Resmeriță și consilierul județean Maria Ivăniși, ce au oferit sprijinul logistic și uman, Subfilialei de Cruce Roșie din Lupeni, ori de câte ori este nevoie.
”A oferi suportul psihologic, emoțional, putem să o facem oricând, oriune pentru oricine. Pe timp de pace sau război, pe timp de criză sau normalitate.
Lupeniul a demonstrat încă o dată că Valea Jiului nu este doar o Vale a Plângerii, Valea Jiului are un potențial fenomenal. Oameni, locuri, fapte, tradiții, viziune !” a ținut să transmită directorul subfilialei, Simona Hîrieașu- Munteanu.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Diana Șoșoacă este scoasă din cursa pentru alegerile prezidențiale. CCR i-a respins candidatura la Președinția României
Piperea: 1500 de lire au primit părinții pentru a-și testa copiii cu vaccinul Moderna
Polițiștii criminaliști au descins din nou la Spitalul Pantelimon. Au fost ridicate toate telefoanele mobile ale medicilor de la ATI
Coșul minim lunar în 2024 pentru o persoană singură depășeste 3800 de lei. O familie cu doi copii plătește aproape 10.000 de lei
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 57-a, 2024
Registrul Auto Român are un nou angajat, Chatbotul RAReș care va răspunde la întrebări 24 de ore din 24
LIFE STYLE
Întrebări pe care să le adresezi copilului tău în loc de ”Cum a fost la școală?”
Bărbații amabili și carismatici în public, agresivi si duri cu familia
Când corpul ne vorbește prin durere sau diverse afecțiuni ne trimite mesaje din subconștient
Psiholog: Nu ai o voce şi nu eşti auzită sau văzută pentru că încerci să rămâi ”fetiță bună”
Atracțiile intime fulgerătoare au la bază foarte multe traume
DESTINATII
Ziua națională a gestronomiei și vinului românesc
Peştera Ialomiţei trece la programul de iarnă din 1 octombrie 2024
România și-a stabilit strategia pentru dezvoltarea turismului
30 de elevi premianți ai Școlii Niculești au participat la o tabără de educație turistică montană pe Valea Ialomiței
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum s-a vindecat de cancer o femeie din Cluj-Napoca. Tratamentul care i-a salvat viața
”Depistează.Tratează.Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”
”Împreună putem găsi soluții și promova bune practici, astfel încât bătrânețea să fie frumoasă!”
La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer la sân
36% din tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 28 de ani au avut simptome de depresie, în anul 2022
Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Claudia Gilia numărul doi pentru Senat. Prefectul de Dâmbovița va demisiona
Carmen Holban a fost nominalizată de PSD Dâmbovița pentru un nou mandat de deputat
O sportivă de 26 de ani a fost găsită spânzurată în apartamentul său din Târgoviște