Vă invităm la două evenimente de excepție, desfășurate sub egida „La UVT, Cultura este Capitală!”.
Miercuri, 22 iunie, începând cu ora 18:30, Andrei Vieru, unul dintre cei mai importanți pianiști ai României, ne va încânta cu un concert aparte de pian, organizat în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.
Joi, 23 iunie, începând cu ora 18:00, Sergiu Klainerman, un matematician de elită, va dialoga cu muzicianul Andrei Vieru în jurul unei teme cu totul aparte: „Tentațiile totalitare ale lumii în care trăim”. Discuția va fi moderată de profesorul și criticul literar Mircea Mihăieș și va avea loc în amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara.
Andrei Vieru s-a născut într-o familie de muzicieni: tatăl lui a fost compozitorul Anatol Vieru, iar mama lui este muzicolog. După terminarea Conservatorului din București, a urmat cursuri cu Carlo Zecchi la Salzburg și Lev Naoumov la Moscova. Este de asemenea unul dintre elevii străluciți ai pianistului Dan Grigore. Este prezent pe numeroase scene internaționale, în Belgia, Marea Britanie, Germania, Italia și Canada. La Timișoara va interpreta:
J.S. Bach Partita n° 6 în mi minor BWV 830
J.S. Bach Fantezia cromatică și fuga BWV 903
Franz Schubert 6 momente muzicale
Sergiu Klainerman este un matematician american de origine română cunoscut pentru contribuțiile sale la studiul ecuațiilor diferențiale hiperbolice și al relativității generale. În prezent, este titularul catedrei de matematică Eugene Higgins de la Universitatea Princeton, unde a predat începând din 1987. Între anii 1980 și 1987, a fost membru al corpului profesoral al Universității New York.
Despre eveniment, rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, a declarat: Reflecția, muzica, științele se pot înscrie într-un dialog aparte, ce stă sub semnul culturii înalte. Săptămâna aceasta, la Universitatea de Vest din Timișoara vor veni două personalități remarcabile: Andrei Vieru și Sergiu Klainerman. Dacă în prima seară ne vom bucura de un concert aparte, susținut de Andrei Vieru, în cea de-a doua vom participa la un dialog cu adevărat interdisciplinar, în care două minți strălucite, cu o pregătire ce aduce laolaltă domenii diverse, de la muzică la matematică, vor dialoga în jurul unei teme cât se poate de provocatoare. Îi așteptăm pe timișoreni să ne fie alături și suntem convinși că vor avea parte de o experiență realmente specială, pentru că La UVT, Cultura este Capitală!
Evenimentul va fi deopotrivă transmis live pe pagina de Facebook a UVT.
Seria de conferințe ,,La UVT, Cultura este Capitală!” face parte din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Culturală Europeană, are ca finanțator principal Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara