Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Un secol de colaborare între România și Ordinul Suveran de Malta

Marele Cancelar al Ordinului Suvern de Malta, Riccardo Paternò di Montecupo, l-a primit miercuri, la Palatul Magistral, pe premierul României, Marcel Ciolacu.

În cadrul întrevederii, care a durat aproximativ 40 de minute, cele două delegații au discutat despre stadiul excelent al relațiilor bilaterale, despre colaborarea Ordinului de Malta cu structurile de prim ajutor din România, despre dezvoltarea Acordurilor de Cooperare, despre activitatea desfășurată în mai multe comunități defavorizate din România, precum și despre activitățile Serviciului de Ajutor Maltez din România, care acordă ajutor ucrainenilor strămutați.

Totodată,  Marele Cancelar și Prim-ministrul României au discutat despre diferitele modalități de optimizare și consolidare a cooperării, inclusiv la nivel regional, în baza celor două Acorduri de cooperare semnate în 2002 și, respectiv, 2018.

“Suntem bucuroși să confirmăm relațiile excelente și legăturile de prietenie dintre România și Ordinul Suveran de Malta și avem încredere că o colaborare operațională mai puternică cu autoritățile centrale și locale din România va spori sprijinul acordat semenilor noștri bolnavi și săraci”, a declarat Riccardo Paternò di Montecupo, căruia premierul român i-a reiterat cuvintele de “mulțumire sinceră pentru angajamentul incomparabil exprimat de voluntarii și de diferitele entități” ale Ordinului de Malta în țara sa.

Premierul Marcel Ciolacu a salutat relațiile diplomatice de aproape un secol pe care România  le are cu Ordinul Suveran de Malta și a subliniat atașamentul comun pentru aceleași principii și valori în sferă umanitară și în susținerea păcii.

De asemenea, și-a exprimat aprecierea pentru activitatea umanitară susținută de care Ordinul o desfășoară în România, prin asistență oferită mai multor categorii vulnerabile – bătrâni, bolnavi, copii cu dizabilități, familii nevoiașe – dar și prin expertiza în gestionarea unor situații de urgență precum inundații și înzăpeziri, Serviciul de Ajutor Maltez din România (SAMR) fiind recunoscut ca partener de către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) din țara noastră.

Exemplară a fost și mobilizarea Ordinului în România pe perioada pandemiei de COVID-19 și aș dori să mulțumesc ambasadorului Musneci și echipei sale pentru nenumăratele gesturi de solidaritate în sprijinul celor vulnerabili, precum și al personalului medical din țara noastră (…) Este nevoie de sprijin susținut și predictibil, pe toate palierele, pentru Ucraina, victimă a unei agresiuni ruse contrare dreptului internațional și dreptului umanitar. Contăm în continuare pe vocea Ordinul Suveran de Malta în forurile multilaterale, pentru a opri agresiunea rusă și a sprijini Ucraina. Facem un apel către OSM ca vocea sa să fie, în continuare, în favoarea respectării dreptului internațional și a protejării populației civile.”  a transmis  Marcel Ciolacu. șefuș executivului.

Premierul  a  mai  ținut să evidențieze în mod special deschiderea României spre realizarea de schimburi de experiență în domeniul asistenței umanitare cu OSM, domeniu de excelență al Ordinului Suveran de Malta, în contextul în care,  țara noastră se află în proces de eficientizare a politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, și a adresat Marelui Cancelar al Ordinului de Malta, Riccardo Paternò di Montecupo, invitația de a vizita România.

În cei 30 de ani de angajamente diplomatice, au existat numeroase vizite efectuate și primite de cele două delegații, ceea ce atestă relațiile excelente. Cea mai recentă vizită a unui prim-ministru român la Ordinul Suveran de Malta a avut loc în 2018.

Pe lângă Corpul de Ajutorare al Ordinului de Malta în România, Asociația Ordinului activează, de asemenea, în România, gestionând peste o sută de proiecte, multe dintre ele în colaborare cu autoritățile locale, inclusiv Protecția Civilă și Crucea Roșie Română. Creată în 1962, Asociația operează în România  cu o rețea de peste 1.200 de voluntari. Printre principalele sale activități se numără programe de asistență pentru persoanele în vârstă și cu dizabilități, proiecte de integrare pentru comunitatea romă, cursuri de pregătire pentru situații de urgență și, în ultimii doi ani, asistență pentru refugiații ucraineni, atât la granița cu Ucraina, cât și în Ucraina însăși, în colaborare cu celelalte entități ale Ordinului de Malta active în țară.

La întâlnirea de la Roma au mai participat viceprim-ministrul României, Marian Neacșu, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, precum și alți membri ai Guvernului României. De asemenea, a fost prezent și ambasadorul Ordinului de Malta în România, Roberto Musneci.

Ordinul Suveran Ospitalier Militar și Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim din Rodos și din Malta, fondat la Ierusalim în jurul anului 1048, este un subiect principal de drept internațional și un ordin religios catolic și laic.

      Misiunea sa este de a mărturisi credința și de a sluji săracii și bolnavii

În prezent, Ordinul de Malta activează în principal în domeniul asistenței medico-sociale și al ajutorului umanitar și este prezent în peste 120 de țări.  Împreună cu cei 13.500 de membri ai săi, lucrează 95.000 de voluntari, sprijiniți de aproximativ 52.000 de medici, asistente medicale și paramedici.

Ordinul administrează spitale, centre medicale, ambulatorii, instituții pentru bătrâni și persoane cu dizabilități, centre pentru bolnavi în fază terminală, proiecte de asistență socială și psihologică pentru migranți și refugiați. Malteser International, agenția internațională de ajutorare a Ordinului de Malta, oferă ajutor de urgență în teatrele de război și în timpul dezastrelor naturale. În prezent, Ordinul lucrează în Ucraina, în peste 70 de locații din țară și din țările vecine.

În Orientul Mijlociu, acesta asistă populațiile afectate de conflictele din Siria și Irak și conduce singurul spital cu o unitate de terapie intensivă neonatală din Betleem. Corpul italian de ajutorare al Ordinului de Malta participă la operațiunile de salvare a migranților în Marea Mediterană. Ordinul de Malta este neutru, imparțial și apolitic. Acesta are relații diplomatice cu 113 state, relații oficiale cu alte șase  state și relații de ambasador cu Uniunea Europeană. Are statut de observator permanent la Organizația Națiunilor Unite și este reprezentat în principalele organizații internaționale. Din 1834, guvernul Ordinului Suveran de Malta își are sediul la Roma. Cel de-al 81-lea Mare Maestru este Fra’ John Dunlap.

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share