
Până de curând, părinţii închiriau acest dispozitiv special de la o clinică românească, însă situaţia financiară precară i-a adus în imposibilitatea de a mai putea achita facturile lunare ca să îl poată ţine în viaţă pe băiat. Cuprinşi de teama de a nu-şi pierde copilul atât de devreme, aceştia au apelat la sprijinul Asociaţiei “Salvează o inimă”, care a demarat o campanie online de strângere de fonduri, în cadrul căreia câteva sute de oameni cu suflet mare i-au oferit o speranţă. Până la ora actuală, s-a strâns jumătatea din sumă.
“În trecut, am mai demarat campanii de strângere de fonduri pentru trei copii cu diagnostic similar, am reuşit să le cumpărăm acest dispozitiv care îi ajută să respire, iar părinţii au fost foarte fericiţi că şi-au putut salva copilul. Este o bucurie nemărginită când observi că sute sau chiar mii de oameni se mobilizează să îţi ajute copilul, iar visul părinţilor de a-l salva pe Emi este foarte aproape de a fi realizat. Suntem la jumătatea drumului, iar românii au demonstrate de foarte multe ori că au un suflet de aur”, declară Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei “Salvează o inimă”.
Cum îl putem ajuta pe Emi?
Starea copilului se înrăutăţeşte de la o zi la alta, inima băiatului devine din ce în ce mai slabă, iar lupta de supravieţuire devine din ce în ce mai grea pentru Emi. Copilul va putea respira normal cu ajutorul aparatului Trilogy 100 de la Phillips, însă pentru a-l achiziţiona, părinţii mai au nevoie de 5.500 de Euro. Donaţiile pentru salvarea băieţelului pot fi făcute online (cu un card de credit sau prin Paypal), accesând platforma de donaţii https://salveazaoinima.ro/campaigns/emi-petrovici/ sau prin trimiterea unui simplu SMS de 2 Euro, la 8832, cu textul “Emi”. De asemenea, donaţii pot fi făcute şi în conturile bancare ale Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în Lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în Dolari).
Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 100 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 807.000 de Euro.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Surprindeti momentele de neutiat cu ajutorul unei cabine foto 360°