Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Un tânăr de 22 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etajul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște

La data de 10 mai a.c., în jurul orei 17:27, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, un bărbat, de 22 de ani, s-ar fi aruncat de la primul etaj al unității medicale.

În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, bărbatul a decedat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor evenimentului.

Comunicat din partea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște:

”Pacient în vârsta de 22 de ani se internează în data de 10.05.2024 la ora 24.32 prin redirecționare de la CPU Găești pentru traumatism cranio-facial prin autoagresiune. Examinarea a evidențiat doar hematoame epicraniene, iar pacientul a fost internat în secția chirurgie generală pentru tratamente de specialitate a plăgilor. Pe parcursul spitalizării și chiar din momentul prezentării la Camera de Gardă a manifestat fenomene psihotice care au fost tratate cu medicație specifică cu evoluție favorabilă. La ora 16:50, în timpul programului de vizită, în prezența familiei, pacientul se aruncă pe geam din salonul secției de chirurgie generală, de la etajul 1. Este găsit inconștinet în curtea interioară a spitalului cu traumatism cranio-cerebral grav, cu hemoragie internă. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, bărbatul a decedat.”

Distribuie acest articol Oficial Media
Share