Polițiștii din Pucioasa, sub coordonarea procurorului de caz, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 22 de ani, acesta fiind arestat preventiv 30 de zile
La data de 21 martie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de un tânăr de 22 de ani, din oraș, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, șantaj, influențarea declarațiilor și amenințare.
Din investigațiile efectuate, polițiștii au constatat că, în noaptea de 16 spre 17 martie a.c., în jurul orei 02:30, tânărul, în timp ce s-ar fi aflat pe strada Republicii, în Pucioasa, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un alt bărbat de 29 de ani, din localitate.
Totodată, bănuitul, în cursul anului 2023, prin efectuarea unor acte de presiune psihică și de amenințare, i-ar fi solicitat unui alt tânăr 12.500 de lei, sub pretextul achitării unui împrumut.
De asemenea, acesta i-ar fi solicitat victimei să își retragă și plângerea depusă împotriva sa.
În plus, bănuitul ar fi provocat distrugeri la două aparate de jocuri de noroc din două săli de joc din orașul Pucioasa.
Ieri, 22 martie, persoana respectivă fost prezentată magistraților pe numele acesteia, fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
5.522 de vehicule prezintă pericol iminent de accident în urma verificărilor realizate de Registrul Auto Român
Cum poți să cumperi titluri de stat online cu dobânzi neimpozabile și avantajoase
Aproape 1000 de localități din 38 de județe din țară vor fi conectate la internet
Donald Trump deportează membrii periculoși ai unor bande în El Salvador. Închisoarea nu permite vizite, educație sau activități recreative. Deținuții nu au voie să iasă în aer liber
Au fost aprobate fondurile pentru biletele de tratament balnear pentru pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii
O nouă categorie de pensionari va primi un sprijin financiar de Paște și Crăciun
LIFE STYLE
Top 5 motive pentru care să înveți să cânți la un instrument de suflat
Relaxarea e mai aproape decât crezi! Cum să îți creezi propriul ritual de relaxare acasă în funcție de personalitatea ta?
Venus retrograd în Berbec, 2 martie-13 aprilie. Dorință de independență și impulsivitate
Bijuterii premium la prețuri accesibile – Stil și eleganță pentru tine
Rochii de primăvară pentru un nou început plin de culoare
SPIRITUALITATE
Acolo unde sunteți testați, acolo sunt problemele
Atunci când o persoană elimină ura, supărarea și judecata din subconștient, începe să se vindece
Disprețul pentru un alt om reprezintă dorința de a-l ucide, dorință care se transformă într-un program de autodistrugere
Comemorarea a 68 ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi la Mănăstirea Lainici
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Împreună pentru un viitor fără tuberculoză
Ce reprezintă părțile corpului tău
Premieră în sistemul public de sănătate din România
Curele de slăbire repetate, cea mai sigură cale de a încetini metabolismul
EU4Health trage un semnal de ALARMĂ: nu există încă informații despre program și granturile pentru 2025
Ce să faci dacă ai un atac de panică, simţi frică, agitaţie sau o stare nervoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Percheziții la CFR Călători: 35 de mandate de aducere
Percheziții domiciliare într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu tutun
Ministrul Energiei contestat de societatea civilă