Uniunea Arhitecților din România se alătură organizatorilor Bienalei Naționale de Artă „Gheorghe Petrașcu”

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează Bienala Națională de Artă „Gheorghe Petrașcu”, eveniment recunoscut la nivel național dar și internațional.

Salutăm faptul că anul acesta, la cea de-a XVI-a ediţie a bienalei, Uniunea Arhitecților din România (UAR) se alătură demersului nostru – prin oferirea unui premiu, la secțiunea de grafică, unei lucrări cu temă de arhitectură. Pe lângă acordarea premiului, UAR va expune planșe documentare referitoare la personalitatea marcantă a fiului marelui pictor, profesorul arhitect Gheorghe Petrașcu, figură marcantă a Școlii Naționale de Arhitectură, profesor la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu” de-a lungul mai multor decenii, arhitect respectat și dascăl venerat, care a contribuit la formarea multor generații de arhitecți din România.

Pictorul Gheorghe Petrașcu a ales să își stabilească atelierul la Târgoviște o perioadă considerabilă din viață (din 1923 până în 1943, când s-a îmbolnăvit și nu a mai putut lucra), atras de pitorescul și atmosfera patriarhală a orașului. Importanța și renumele de mare colorist al lui Gheorghe Petrașcu s-au conturat încă din timpul vieții, fapt ce i-a permis să se dedice în special artei sale (pictura și gravura), care, în perioada târgovișteană – de altfel și cea mai fertilă din punctul de vedere al creației, a atins cel mai înalt grad de execuție, plasticitate și expresie, reprezentând maturitatea artistică a pictorului. Toți acești factori au dus la recunoașterea meritelor artistice de către Academia Română care, la 1 iunie 1936, i-a acordat statutul membru, acesta fiind primul pictor român academician. Astfel, prin numele artistului pe care îl poartă, Bienala Națională de Artă „Gheorghe Petrașcu” încearcă să reînvie ambianța și fervoarea artistică pe care a avut-o Târgoviștea în perioada interbelică și în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Așteptăm cu interes o participare cât mai numeroasă din partea artiștilor!

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share