Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și Psihologie, a constituit un grup de suport care oferă consiliere psihologică pentru cetățenii ucraineni refugiați în România din cauza războiului.
Astfel, Departamentul de Psihologie al Facultății de Sociologie și Psihologie din Universitatea de Vest din Timișoara vine în ajutorul mamelor și al copiilor ucraineni, refugiați pe teritoriul României, în gestionarea problemelor emoționale.
Persoanele interesate să beneficieze de acest serviciu sunt rugate să completeze formularul de la acest link:
https://forms.gle/yoMTpckJjTXudTRGA
Comunitatea academică a UVT apreciază că solidarizarea față de pericolele extreme prin care trec în aceste zile locuitorii Ucrainei este un gest umanitar și esențial, în spiritul democrației și a valorilor lumii libere.
În plus, așa cum am anunțat în ultimele zile, ne implicăm pentru susținerea refugiaților care au nevoie de suport și prin:
Ø Mobilizarea de resurse juridice, acordate activității organizațiilor non-profit implicate în acordarea de asistență pentru persoanele afectate de războiul din Ucraina, prin intermediul Clinicii Juridice pentru Societatea Civilă (CJSC) de pe lângă Facultatea de Drept;
Ø Gestionarea de donații sub formă de produse, grupate în cadrul punctului de colectare pentru donații sub formă de produse, direcționate mai apoi către organizațiile neguvernamentale care lucrează direct cu persoane refugiate din Ucraina, organizații partenere ale Departamentului de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie din UVT.
Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Comunitatea academică a UVT este solidară cu refugiații și găsește util să se implice pentru a acorda asistență de specialitate persoanelor aflate în situațiile dificile create de presiunea conflictului din spațiul ucrainean. Ne mobilizăm și acordăm consiliere psihologică pentru cetățenii ucraineni refugiați în România din cauza războiului, o intervenție umanitară pe care o considerăm importantă în acest context de criză.”
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan