Potrivit clasificării Emerging Economies University Rankings 2021, realizată de revista britanică The Times Higher Education, Universitatea de Vest din Timişoara se regăseşte în topul 501+ al celor mai bune 606 de universităţi, din 48 de ţări ale zonei Emerging Economies.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, președinte în exercițiu al Consorțiului Universitaria, subliniază semnificația acestui rezultat de ierarhizare internațională: „Universitatea de Vest din Timișoara se numără printre cele 13 universități din România incluse în acest ranking internațional. Ne aflăm în primul eșalon al universităților românești cu vizibilitate internațională, din aria țărilor cu economii emergente, un prim eșalon al universităților românești între care se află și celelalte universități partenere cu UVT în Consorțiul Universitaria (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Academia de Studii Economice din Bucureşti), un rezultat care nu poate decât să ne bucure și să ne motiveze suplimentar, în contextul dinamicii tot mai avansate a competiției internaționale în care ne aflăm”.
Orice țară cu o economie emergentă avansată, emergentă secundară sau de frontieră, potrivit FTSE Country Classification Process, a fost eligibilă pentru includerea în evaluare. Universitățile sunt excluse din analiza pentru ranking-ul economiilor emergente dacă nu realizează activități de predare și dacă producția lor științifică în perioada 2015-2019 a fost mai mică de 1.000 de articole (cu cel puțin 150 de articole pe an). De asemenea, instituțiile de învățământ superior sunt excluse dacă 80% sau mai mult din activitatea acestora este dedicată exclusiv unuia din cele 11 domenii ale THE World University Rankings.
Activitatea universităților a fost evaluată după 13 indicatori de performanţă, grupaţi sub aspectul activităţii de predare (30%), activității de cercetare (30%), impactului rezultatelor cercetării – citările (20%), activității internaționale (10%) și transferului de cunoștințe către mediul socioeconomic (10%).
Pentru clasamentul din 2021 au fost examinate peste 86 de milioane de citări, 13.6 milioane de articole științifice, recenzii de articole, lucrări de conferință, cărți și capitole de cărți, publicate pe parcursul a cinci ani. Datele includ mai mult de 24.000 de jurnale academice indexate de baza de date Scopus și toate publicațiile indexate între 2015 și 2019. Sunt, de asemenea, colectate citări ale acestor publicații făcute în cei șase ani din 2015 până în 2020.
Informaţii suplimentare pot fi regăsite la:
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”