Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Universitatea Politehnica Timișoara participă și în acest an la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Universitatea Politehnica Timișoara păstrează tradiția instituită în urmă cu câțiva ani și participă și acum la „Noaptea Cercetătorilor”. Evenimentul Noaptea Europeană a Cercetătorilor din 2021, sărbătorit în zeci de orașe de pe întreg continentul își propune să celebreze știința, cea care a facilitat progresul și deschiderea lumii. Dacă anul 2020 poate fi definit prin cuvântul „Lockdown”,speranța este ca anul 2021 să fie definit prin conceptul „Opening Up”, cercetarea având o contribuție semnificativă pentru întoarcerea la normalitate. Niciodată în istoria umanității impactul științei asupra vieții noastre nu a fost mai clar și mai rapid. Cercetarea are un rol cheie într-o recuperare sustenabilă post-Covid, un proces care va permite societăților să avanseze către un viitor mai curat, mai durabil, neutru din punct de vedere al „amprentei carbonului”.
La nivelul Uniunii Europene, Noaptea Europeană a Cercetătorilor se înscrie în seria Acțiunilor Marie Sklodowska-Curie din proiectul cadru Horizon 2020. Evenimentul #OpeningUpScience este finanțat prin H2020-MSCA-NIGHT-2020bis, contractul 101036006.
Pentru a sărbători Noaptea Cercetătorilor, Universitatea Politehnica a programat mai multe evenimente la Experimentarium TM, Muzeul UPT și Observatorul Seismologic Timișoara.
Vineri, 24 septembrie 2021, între orele 16:00-19:00, Experimentarium TM, laboratorul interactiv de fizică dezvoltat printr-un parteneriat între Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest, îi așteaptă pe copii și pe părinții acestora cu peste 300 de experimente inedite și atractive de fizică. Cadre didactice și studenți îi vor conduce pe cei mici într-o lume a experimentelor ce ilustrează legile fizicii, iar cei care și-au dat silința și au învățat la școală pot câștiga premiile puse la dispoziție.
Tot în același cadru, participanții au ocazia de a descoperi și Muzeului UPT, care prezintă istoria științei și tehnologiei din Universitatea Politehnica Timișoara și a regiunii. Echipele UPT vor realiza demonstrații cu aplicațiile și tururile virtuale interactive ale Muzeului UPT cu ajutorul ochelarilor cu realitate virtuală și vor prezenta aplicații educaționale pentru copii. De asemenea, participanții vor putea să experimenteze tehnologia de realitate mixtă care le permite să interacționeze cu holograme din jurul lor.
Participarea este permisă pentru persoanele care:
 Sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
 Prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
 Au rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;
 Se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Sâmbătă, 25 septembrie 2021, în intervalul orar 11:00-16:00, Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul UPT este implicată în „Noaptea Cercetatorilor 2021” cu un stand la Observatorul Seismologic Timișoara, Str. Glad 59, eveniment organizat de Fundația Comunitară Timișoara.
Evenimentele vor respecta toate normele impuse de către autorități în această perioadă: limitarea numărului de participanți, respectarea distanței fizice, dezinfectare și purtarea obligatorie a măștii de protecție.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share