26/09/2021

UPT a adus proiectele și tehnologiile viitorului la Flight Festival – Tech World

Aplicații educaționale și de cultură experimentate cu ajutorul tehnologiilor de realitate augmentată, virtuală și mixtă, holograme, dar și cursuri de competențe digitale gratuite și proiecte internaționale de interes pentru comunitate – standul Universității Politehnica Timișoara de la Flight Festival a adunat mii de participanți care au descoperit tehnologiile viitorului cu ajutorul echipamentelor de ultimă generație, puse la dispoziție în cadrul expoziției Tech World, la Aerodromul Cioca.
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de e-Learning și Centrul Multimedia au participat, în perioada 27-29 august la expoziția Tech World, organizată la Aerodromul Cioca, în cadrul Flight Festival 2021. Standul UPT a atras interesul a peste o mie de participanți, care au avut ocazia să experimenteze timp de trei zile cu tehnologiile viitorului prin echipamentele de ultimă generație. Aceștia au avut ocazia să descopere o serie de cursuri și aplicații educaționale, culturale și web, dar și mobile și de realitate augmentată, virtuală și mixtă – dezvoltate în cadrul proiectelor naționale și internaționale implementate de UPT.
„Plimbări” prin Timișoara de acum și altădată prin AR
Printre proiectele culturale care au stârnit interes în rândul participanților de la Tech World s-a numărat Patrimoniul sub reflectoare Timișoara / Spotlight Heritage Timișoara (https://spotlight-timisoara.eu/ ). Participanții Flight Festival au avut ocazia să descopere pagina web a proiectului, cu poveștile celor trei cartiere istorice ale Timișoarei, prin intermediul unui display interactiv și, totodată, s-au „plimbat” virtual prin Timișoara de acum și altădată cu aplicațiile mobile și de realitate augmentată Spotlight Heritage Timișoara, puse la dispoziție pe tabletele interactive și telefoanele mobile de la standul UPT.
Cursuri gratuite în sprijinul industriilor creative
Un alt proiect de mare interes prezentat de echipele UPT a fost Digital Culture – Perfecționarea competențelor digitale și îmbunătățirea incluziunii sociale a adulților în industriile creative (https://digiculture.eu/ro/ ) – participanții arătând un mare interes pentru cele 13 cursuri (https://digiculture.eu/ro/courses/ ) de competențe digitale în industriile creative dezvoltate în cadrul proiectului Erasmus + coordonat de UPT.
Holograme, tururi virtuale, ochelari AR și un cub magic educațional
Participanții au descoperit și proiectul Muzeului Tehnic al UPT (https://muzeu.upt.ro/ ) care prezintă istoria științei și tehnologiei din Universitatea Politehnica Timișoara și a regiunii. Echipele UPT au făcut demonstrații cu aplicațiile și tururile virtuale interactive ale Muzeului UPT cu ajutorul ochelarilor cu realitate virtuală Oculus Rift și Oculus Quest 2 și au prezentat aplicațiile educaționale pentru copii realizate cu ochelarii și cubul magic Merge Cube. De asemenea, participanții au putut să experimenteze tehnologia de realitate mixtă care le permite să interacționeze cu holograme din jurul lor prin intermediul ochelarilor Microsoft HoloLens 2.
Laboratoare cu feedback senzorial pentru studenți
Tot la standul UPT, cei interesați au putut afla despre proiectul AugmentedWearEdu (https://augmentedwearedu.uia.no/ ) în care UPT este partener și prin intermediul căruia se dezvoltă aplicații de realitate augmentată, realitate virtuală și cu feedback haptic (senzorial), care să le permită studenților să participe la laboratoarele universității, fie de la distanță sau în sistem e-learning – aplicații a căror utilitate poate fi cu atât mai valoroasă în condițiile de distanțare socială din timpul pandemiei.
Invitație la Hackaton internațional
Copiii, adolescenții și tinerii care au vizitat expoziția Tech World au fost invitați de echipele UPT să participe la Hackatonul organizat în cadrul proiectului EUDRES (https://eudres.eu/hackathon-2021 ), care va avea loc în perioada 23-24 septembrie, fiind co-organizat de UPT. Participanții la Hackaton vor lucra în echipe internaționale și interdisciplinare pentru a veni cu soluții pe teme precum economia circulară și contribuțiile umane la inteligența artificială, dar și bunăstare și îmbătrânire activă.
Proiecte cu impact pentru studenții și comunitatea europeană
Tot în cadrul standului UPT, participanții au putut descoperi informații despre proiectul internațional Erasmus+ Mode-IT – Curricular modernization by implementing MOOCs model, (https://www.mode-it.eu/ ), care încurajează integrarea pedagogiilor online deschise în cursuri și programe educaționale formale pentru a le face mai flexibile și atractive pentru studenți. Participanții au putut afla despre programul de formare online deschis care își propune să permită cadrelor didactice din învățământul superior să dezvolte și să livreze cursuri tip MOOC (Massive Open Online Courses), precum și să integreze MOOC-urile în planurile de învățământ formale.
De asemenea s-au prezentat informații și despre proiectul Erasmus+ Community Enabled Open Training on Creative & Cultural Entrepreneurship – TraCCE (https://tracce-project.eu/ ), care adoptă o abordare transnațională și din perspectiva multiplilor stakeholderi, în vederea creării unei curricule de învățământ superior, precum și realizarea unui toolkit „train off trainers” de tip implicare civică, care va oferi atât staff-ului de proiect, cât și întregii comunități implicate civic, accesul deschis la un mediu virtual de învățare, precum și două ateliere internaționale.
În calitate de partener și în cadrul secțiunilor de Hackathon și Tech Talks ale Flight Festival 2021, Universitatea Politehnica Timișoara a dovedit încă o dată că reprezintă un furnizor valoros de tehnologie și educație, evenimentele și acțiunile promovate de UPT în cadrul festivalului atrăgând și de această dată un public numeros, într-un spațiu restrâns de expozanți, alături de firme de top din Timișoara, onorând astfel atât tradiția celor 100 de ani de educație universitară, cât și orientarea spre meseriile și tehnologiile viitorului, inovație și progres.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share