Facultatea de Mecanică din cadrul Univesității Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Henri Coandă” din Timișoara și cu sprijinul companiei Schaeffler Romania a organizat cea de a treia ediție a concursului național de limba engleză N.E.T.-NATIONAL ENGLISH TECHNOLOGY, la care au participat 31 de elevi ai claselor a XI-a și a XII-a de la liceele tehnologice și colegii tehnice din județele Timiș, Arad și Hunedoara.
Obiectivele acestui concurs sunt dezvoltarea unor abilități practice ale liceenilor din clasele a XI-a și clasa a XII-a și dobândirea unor noțiuni tehnice în limba engleză cu scopul de a facilita accesul elevilor pe piața muncii. De asemenea se are în vedere stimularea elevilor cu performanțe școlare care dovedesc aptitudini deosebite în comunicarea orală și scrisă în limba engleză conform standardele de performanță stipulate în Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi.
Concursul s-a desfășurat în Amfiteatrul „Gheorghe Silaș” al Facultății de Mecanică și a constat în două probe: o probă scrisă care conține 3 subiecte (vocabular, gramatică și eseu adaptat pe profil) și o probă orală, în care elevul descrie liber o piesă, ansamblu mecanic, echipament, dintr-un laborator al Facultății de Mecanică.
Participanții la concurs au avut posibilitatea să viziteze campusul Facultății de Mecanică, să interacționeze cu studenți și cadre didactice care le-au prezentat o parte din laboratoarele facultății și să descopere oportunitățile oferite de calitatea de student al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara.
Au fost acordate trei premii, pentru fiecare categorie de vârstă, elevilor care în urma susținerii celor două probe au acumulat cele mai bune punctaje. Premianții acestei ediții au fost:
La clasa a XI-a:
Locul I – Evi Răzvan, de la Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Hunedoara;
Locul II – Mureșan Eduard, de la Liceul Tehnologic de Transport Auto Timișoara, Timiș;
Locul III – Bucur Daniel, de la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Timișoara, Timiș.
La clasa a XII-a:
Locul I – Nicoară Florin, de la Liceul Tehnolgic Chișineu Criș, Arad;
Locul II – Sfetcu Alexandru de la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Timișoara, Timiș;
Locul III – Alungulesei Bianca, de la Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” Timișoara, Timiș.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: România rămâne un partener de încredere al Statelor Unite
Un pilot militar de 30 ani a murit după ce a salvat un câine căzut într-un bazin cu apă
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
SPIRITUALITATE
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Rolul exercițiilor fizice în menținerea greutății corporale la menopauză
Legătura dintre consumul ridicat de zahăr, obezitate și cancer
Cum să supraviețuim unor boli grave. Ce a descoperit un medic renumit
75% dintre medici refuza chimioterapia pentru ei insisi și familia lor. Oare de ce?
Prima platformă educațională din România dedicată persoanelor cu obezitate
Wooden Summer House – What Is Worth Knowing Before You Decide?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Amendamente propuse pentru dotarea Spitalului Județean Târgoviște cu aparatură medicală
Echinocțiul de primăvară, 20 martie: Valuri de claritate și momente de revelație profundă
Lună Nouă în Pești, 18 martie: Eliberăm spațiul emoțional, mental și energetic pentru un nou început