Sistemul de alarmă extremă a fost activat puțin înainte de ora 6,00, pentru localnicii din Petroșani. Localnicii din Sălătruc au afirmă că ursul a ajuns în zonă în jurul orelor 3,30. în această dimineață și a omorât o scroafă, alarmând întreg satul de la poalele Parângului. Jandarmii și pădurarii au fost chemați imediat la fața locului, iar populația a fost sfătuită, prin Ro- alert să evite zona.
Cătunul Sălătruc se află la mai puțin de un km de Cartierul Aeroport din Petroșani și nu este pentru prima dată, când animalele vin aici, distrugând pomii din livezi sau intrând în curțile momîrlanilor.
”De multe ori ne-am întîlnit cu sălbăticiunile când mergem la serviciu. Ele au mai atacat și caii, iar pomii frunctiferi sunt rupți an de an. Decât să dăm din gură, mai bine luăm măsuri oferind hrană sălbăticiunilor în adâncul pădurilor și nu în ultimul rând, să protejeze animalele domestice cu garduri de calitate și nu cu dărăpănături” a spus unul dintre vecinii păgubitului.
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Calendarul zilei 27 mai. În 1600 Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”
Cum sa alegi accesoriile pentru bucatarie? 3 sfaturi utile
Program de 1 iunie la Târgoviște – Festivalul AnimaȚIE