Curatoare: Camille Morando
Principala autoritate finanțatoare: Consiliul Județean Timiș
Coorganizatori: Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters, Institutul Francez din Timișoara
Cu sprijinul: Comité Brauner, Fondation du Judaïsme Français
La începutul anului viitor, Programul Cultural „Timişoara, Capitală Europeană a Culturii” va include cea mai importantă retrospectivă Victor Brauner din Europa de Est. Vor fi expuse picturi, desene, sculpturi și obiecte reprezentative pentru întreg parcursul carierei artistului atât din perioada românească, cât și din perioada de la Paris, multe dintre acestea fiind expuse pentru prima dată în România. Muzeul Național de Artă din Timișoara va beneficia de un împrumut excepțional de 40 de lucrări parte din prestigioasa colecție a Centrului Pompidou de aproape 150 de lucrări semnate de Brauner, alături de lucrări din colecțiile muzeelor: Saint-Étienne Métropole (MAMC+), Musée Cantini Marseilles, din alte muzee din România și colecții private din țară și străinătate.
Prin extinderea parteneriatului creat între Fundația Art Encounters și Muzeul Național de Artă Modernă din Paris/Centre Pompidou și grație sprijinului Institutului Francez din Timișoara, evenimentul va reuni peste 80 de opere. Expoziția va beneficia de un catalog conceput de Camille Morando și publicat grație domnului Christian Derveloy prin Arta Grafică în colaborare cu Fundația Art Encounters.
Demersul este susţinut de Consiliul Judeţean Timiş, principala autoritate finanţatoare, şi este organizat de Muzeul Naţional de Artă Timişoara şi Fundaţia Art Encounters, în parteneriat cu Institutul Francez din România prin filiala sa din Timișoara, cu sprijinul Comité Brauner și Fondation du Judaïsme Français.
Expertiza Fundaţiei Art Encounters în organizarea Bienalei de Artă şi relaţiile instituţionale dezvoltate cu principalele instituţii muzeale din Europa vor fi puse la dispoziţia acestei iniţiative unice în peisajul cultural românesc. Institutul Francez din România va avea un rol esenţial în facilitarea împrumuturilor de lucrări de la Centrul Pompidou și din celelalte muzee din Franța, promovarea la nivel european a expoziţiei și dezvoltarea unor activități complementare de mediere destinate publicului tânăr.
Victor Brauner s-a născut la Piatra Neamț și s-a afirmat ca figură emblematică a avangardei bucureștene în anii 1920. După două șederi în Franța (1925-1926 și 1930-1935), Brauner se alătură în 1933 mișcării suprarealiste inițiate de André Breton, și în 1938 se mută definitiv la Paris. În același an, artistul pierde un ochi și devine, pentru mișcarea suprarealistă, „pictorul vizionar”, capabil de premoniții. Expoziția retrospectivă își propune să funcționeze ca un omagiu adus acestei figuri centrale, extrem de relevante pentru suprarealismul internațional. Aducerea lui Brauner în țara sa de origine constituie o ocazie unică pentru vizitatori de a descoperi aceste „premoniții” pentru prima dată.
Din perspectiva curatoarei Camille Morando, Victor Brauner este unul din cei mai mari artiști suprarealiști: „El este un artist deosebit în istoria artei cu o operă originală, complexă, erudită, plină de umor și inventivitate, hrănită de originile sale românești, de ezoterisme din cele mai secrete, de arta parietală și de arta primitivă.”
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan