Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Viitor sumbru pentru campioana Dâmboviţei. “Am greșit că ne-a văzut o ţară întreagă la TV?”

Dentaş Tărtăşeşti a câştigat campionatul judeţean de fotbal, a ajuns la TV şi a atras mii de aplauze, dar traveresează o situaţie delicată. Jucătorii lui Stănică au jucat pentru prima oară pe un stadion modern în faţa unui public de Liga 1, într-un baraj istoric.

Ziarele au acordat şi ele o atenţie deosebită echipei dâmboviţene. Toate astea însă sunt umbrite de situaţia neplăcută pe care o traversează campioana Dâmboviţei. Există o neînţelegere evidentă între echipă şi autorităţile locale, care ar putea duce inclusiv la desfiinţarea formaţiei din Tărtăşeşti. Şi aşa, autorităţile locale nu ar mai fi ajutat financiar echipa din iarnă, tot de atunci nu ar mai fi contribuit nici sponsorul principal Dentaş. Au fost nevoiţi astfel să se descurce singuri şi au făcut-o bine. Însă lucrurile pot merge aşa până la un punct.

Se ajunge la desfiinţarea echipei?

“Acum o săptămână eram cea mai titrată echipă din Dâmbovița, iar acum edilii locali nu ne mai doresc. Oare am făcut comuna de râs că am ieșit campionii județului? Am greșit că am vorbit de bine despre Tărtăşeşti peste tot? Poate am greșit că ne-a văzut o ţară întreagă la TV? Sau că am fost respectați de 14 mii de oameni? De ce se dorește desființarea acestei echipe? Ne-am chinuit ani de zile să facem o echipă puternică la Tărtăşeşti, am avut cel mai dulce om, dl. Angy (fără interese politice), care a sprijinit echipa. De ce s-a ajuns aici? Păcat de acești băieți, de acest grup unit. Probabil am înțeles…. Nu se doreşte performanţa”, este meajul transmis de cei de la Dentaş Tărtăşeşti.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share