Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Vizită de lucru în județ. Grădinițe, cămine culturale, drumuri, în atenția președintelui Corneliu Ștefan

Vizită de lucru în județ. Grădinițe, cămine culturale, drumuri, în atenția președintelui Corneliu Ștefan

                    Felul în care se desfășoară lucrările de construcție sau reabilitare a mai multor unități de învățământ, cămine culturale și tronsoane de drum a fost scopul vizitei de astăzi a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, într-o serie de localități dâmbovițene.

Președintele Corneliu Ștefan a fost însoțit de: administratorul public al județului, Cristian Avanu, directorul Vasile Dinu, Direcția Tehnică, Radu Andi-Constantin, directorul SC LDP SA Dâmbovița, consilierul județean Mihai Istrate, precum și de reprezentanții administrației publice locale din comunele în care se realizează proiectele de investiții incluse în agenda vizitei.

În comuna Dragomirești, șeful administrației județene a mers pe șantierele pe care se lucrează la reabilitarea și extinderea a două unități de învățământ pentru cei mici: grădinița cu program normal, cu patru săli de grupă, din satul Dragomirești – investiție în valoare de 2.500.000 lei, de care vor beneficia aproximativ 75 de copii, și grădinița Pârvulești – investiție în valoare de 681.827,59 lei, care se realizează din fonduri locale și care va asigura condiții decente de educație unui număr de 25 copii.

Tot la Dragomirești, reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița au vizitat și șantierul pe care se execută lucrările de refacere a îmbrăcămintei bituminoase ușoare pe sectorul de drum DJ 702D, Mogoșești – Geangoești – Dragomirești. Pe acest tronson, de 1,2 km, se toarnă stratul 2 (strat de uzură din beton asfaltic). Drumul asigură legătura între două sate ale comunei Dragomirești, și anume, Mogoșești și Râncaciov, dar și cu noul pod construit peste râul Dâmbovița, la Râncaciov.

Vizita de lucru a continuat în comuna Mănești, unde pe agenda președintelui Corneliu Ștefan s-au aflat mai multe obiective.

Primul obiectiv avut în vedere a fost sala de sport din localitate, edificiu ce se realizează cu respectarea noilor norme în domeniu, în scopul asigurării de condiții optime de desfășurare a activităților sportive. Investiția, realizată de Compania Națională de Investiții, este în valoare de 3.300.000 lei. În același timp, se lucrează și la căile de acces către sala de sport, lucrarea, în valoare de 350.000 lei, fiind finanțată din bugetul local.                În aceeași localitate, reprezentanții consiliului județean au putut constata felul în care se desfășoară lucrările de modernizare a două străzi locale, în valoare totală de 320.000 lei, dar și lucrările la două cămine culturale, și anume: Căminul Cultural din satul Drăgăești-Ungureni, investiție în valoare de 1.250.000 lei, ale cărei lucrări de modernizare se realizează în cadrul PNDR, și Căminul Cultural din satul Drăgăești-Pământeni, investiție ale cărei lucrări de construcție, în valoare de 2.600.000 lei, sunt realizate de Compania Națională de Investiții.

În comuna Tătărani, reprezentanții administrației județene s-au deplasat în satul Căprioru, la lucrările de realizare a două investiții importante pentru viața comunității locale: Școala Generală cu clasele I-VIII, aflată în plin proces de reabilitare, modernizare, extindere și dotare, toate aceste activități ducând la o valoare a investiției de 1.703.736 lei, și șantierul unde se construiește un dispensar medical, investiție în valoare de 1.045.192,78 lei, proiectul având și o componentă de dotare a acestei unități medico-sanitare. Ambele proiecte sunt implementate în cadrul PNDL II.

La Cândești-Vale, președintele Corneliu Ștefan a mers la șantierul deschis pe DJ 702B, în cadrul amplului proiect de infrastructură la nivel județean, lotul I, Gemenea – Cândești-Vale – Priboiu – Tătărani – Căprioru – Mănești – Drăgăești – Râncaciov – Ungureni – Lucieni (L = 39,745 km), care prevede realizarea de lucrări de întreținere prin covoare bituminoase, valoarea acestei investiții fiind de 14.513.823,55 lei.

Vizita președintelui Corneliu Ștefan a continuat în comuna Malu cu Flori, unde sunt în desfășurare lucrări la drumurile locale, în valoare de aproximativ 4 milioane lei, finanțate prin PNDL II, proiectul ajungând deja la stadiul fizic de realizare de 60%.

Grădinița cu program normal Izvoarele, din localitatea Voinești, a fost cel din urmă obiectiv pe care președintele Corneliu Ștefan l-a avut în vedere în cadrul vizitei de lucru de astăzi. Lucrările de construcție și dotare a acestei instituții educaționale sunt în valoare de 90.489.482,67 lei și se vor încheia la finalul anului 2023.

Președintele Corneliu Ștefan: „Infrastructura educațională are întâietate în preocupările noastre, deoarece de calitatea ei depinde în bună măsură desfășurarea procesul educaţional de care se bucură preșcolarii și școlarii dâmbovițeni, competitivitatea acestuia fiind unul dintre obiectivele pe care le urmărim, în calitate de reprezentanți ai administrației publice locale. Am putut constata astăzi că, pe multe șantiere din județul nostru, se lucrează la întreaga capacitate pentru ca obiectivele propuse – din categoria infrastructurii educaționale sau rutiere – să fie realizate în termenele asumate prin contractele de lucrări, toate aceste obiective având menirea de a asigura condiții de trai mai bune locuitorilor comunelor beneficiare.”

Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Distribuie acest articol Oficial Media
Share