Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte este pregătită de dubla confruntare din şaisprezecimile Cupei CEV. Formaţia sârbului Dragan Nesic va juca cu Khimik Yuzhny, campioana Ucrainei, meciul tur fiind programat pe 11 ianuarie, la Târgovişte, iar returului pe 23 ianuarie. Va fi o confruntare dificilă pentru târgoviştence, pentru că adversara CSM-ului este campioana Ucrainei în ultimii şase ani. Dacă se va trece cu brio de această dublă manşă, echipa târgovişteană va întâlni în optimi Vizura Belgrad (Serbia).
“Asteptăm cu interes duelul cu echipa campioană a Ucrainei şi sperăm cu toţii într-o calificare. Nu va fi deloc uşor, având în vedere că vom întâlni o echipă obişnuită cu aceste confruntări internaţionale, dar mai ales ţinând cont de faptul că este campioana Ucrainei din ultimii şase ani. Cu siguranţă vom aborda această dublă manşă cu gândul la o calificare în faza următoare, pentru că avem un lot valoros de la care aştept confirmări în anul 2017”, a declarat pentru csmtargoviste.ro Ciprian Prisăcaru, preşedintele CSM Târgovişte.
ULTIMELE STIRI
Investiții noi pentru dezvoltarea turismului în stațiunea Straja
Primăria Târgoviște – Programul de investiții și proiecte pentru anul 2021
În Târgoviște se redeschid la interior instituțiile de spectacole, restaurantele și cafenelele