Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Voluntariat în Bilugu-Uricani

În data de 8 mai, în zona Bilugu – Uricani, Clubul Alpin Valea Jiului organizează o acțiune de împădurire a unei suprafețe, care a fost defrișată.

Evenimentul va fi realizat în colaborare cu Ocolul Silvic Lupeni.

”Acțiunea va fi una responsabilă din toate punctele de vedere pentru că vom respecta regulile de distanțare socială și ne vom asigura că totul merge ca la carte. Dacă sunteți interesați să vă alăturați, vă rugăm  să ne lăsați un mesaj pe pagina de facebook a clubului, pentru a vă ține la curent cu programul și pentru a ne face o idee despre câte materiale să pregătim  ” arată organizatorii.

Acțiunea care va avea loc sâmbătă, va contribui la împădurirea zonei defrișate.  Acțiunea de voluntariat care este destinată plantării de copaci, reprezintă un act civic și contribuim la combaterea schimbărilor climatice. Pe lângă funcția de captare a carbonului, pădurile oferă o serie de servicii esențiale: previn inundațiile, eroziunea solului, oferă oportunități de recreere și culturale, biomasă, cherestea și totodată oferă un habitat, cu o biodiversitatea mare.

Clubul Alpin Valea Jiului este un club montan creat pentru oamenii care au ca pasiune comună muntele. Scopul acestui club este să descopere și să promoveze frumusețile naturii și respectul pentru aceasta.

La această acțiune civică vor participa și voluntari din cadrul Clubului de Presă Valea Jiului.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share