Votare 9 iunie 2024 – ghid general, în România au loc alegeri, iar cetățenii români sunt invitați să își exercite dreptul de vot. Iată un ghid care te poate ajuta să înțelegi mai bine procesul electoral și cum trebuie să procedezi la aceste alegeri comasate.
1. Tipuri de Alegeri , votare 9 iunie 2024 – ghid general
- Alegeri locale (primari, președinți de consilii județene, consilii locale și județene)
- Alegeri europarlamentare
La alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024 votarea începe la ora 7,00 dimineaţa şi se încheie la ora 22,00. Acest proces se va putea prelungi, în mod excepţional, până la ora 23,59, în cazul în care mai sunt votanţi la rând.
2. Condiții pentru Votare
- Vârsta minimă: Trebuie să ai cel puțin 18 ani împliniți până în ziua alegerilor.
- Cetățenie: Trebuie să fii cetățean român.
- Domiciliu sau reședință: Trebuie să ai domiciliul sau reședința în România sau în străinătate (în acest caz, poți vota la secțiile de votare organizate de ambasade și consulate).
- În cazul alegerilor locale se votează doar în localitatea de domiciliu sau reședință.
Potrivit preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, citat de Agerpres, la alegerile locale, cetăţenii români vor putea vota numai la secţia la care sunt arondaţi cu domiciliul sau cu reşedinţa, dacă aceasta a fost stabilită cu cel puţin 60 de zile înainte de data scrutinului.
Secția de vot o puteți afla accesând site-ul Registrului Electoral.
3. Buletinele de vot
Atenție! Sunt cinci buletine de vot:
1. pentru alegerea cetăţenilor români în Parlamentul European
2. pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean/primarului general al Capitalei
3. pentru alegerea Consiliului General al Municipiului Bucureşti/Consiliului Judeţean
4. pentru alegerea primarului localităţii/pentru alegerea primarului de sector
5. pentru alegerea Consiliului local al unei unităţi administrative-teritoriale/Consiliu de sector
Potrivit preşedintelui AEP, alegătorul poate pune ştampila pe fiecare buletin de vot şi va avea la dispoziţie, pentru prima dată, o tuşieră pe care va putea să o utilizeze în cazul în care nu se mai vede foarte bine ştampila după ce a fost aplicată.
Puteți să vă exercitați dreptul de vot pentru ambele tipuri de alegeri sau doar pentru unul dintre ele. Dacă veți vota pentru ambele scrutinuri, veți semna pe două liste electorale separate.
4. Acte Necesare pentru Vot
- Carte de Identitate (CI)
- Pașaport (pentru cei din străinătate)
- Alte documente de identitate valabile emise de autoritățile române
Alegerile locale au 4 buletine de vot, așa cum arătam mai sus. Votarea unui primar sau al unui președinte de consiliu județean nu atrage după sine și votarea consiliului local sau județean al aceluiași partid. Și invers este valabil.
Pentru exeplificare:
Dacă un candidat la funcția de primar este alegerea dumneavoastră cea mai bună pentru o primărie sau la funcția de președinte pentru un consiliu județean și ei nu fac parte din partidul pe care îl agreați sau simpatizați trebuie să știți că aveți buletine separate și puteți vota persoana.
De asemenea, dacă simpatizați cu echipa unui partid la consiliile locale, județene, de sector, puteți vota echipa de consilieri a unui partid, care nu este obligatoriu să fie din aceeași entitate politică precum persoana votată.
5. Procedura de Votare
- Verificare: La intrarea în secția de votare, te vei legitima cu actul de identitate.
- Buletinul de Vot: Vei primi un buletin de vot pe care sunt listate partidele și candidații.
- Cabina de Vot: Vei intra în cabina de vot pentru a vota în mod secret.
- Urna de Vot: După ce ai votat, vei introduce buletinul de vot în urna corespunzătoare.
După exercitarea votului, alegătorul va ieşi din cabină, va împături buletinele de vot cu ştampila secţiei de votare în exterior şi fiecare dintre cele cinci buletine le va pune în urna inscripţionată corespunzător. Atenție! Sunt cinci urne de vot.
Alegătorul va preda apoi ştampila şi va putea părăsi secţia de vot.
Asigurați-vă că membrii biroului electoral lipesc abțibildul VOTAT pe spatele cărții de identitate, care atestă participarea la alegeri.
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Vicepreședintele SUA, JD Vance, face declarații incendiare despre România! Acesta critică anularea alegerilor prezidențiale, afirmând că decizia s-a bazat pe „bănuieli fragile”
Klaus Iohannis: “Demisionez din funcția de Președinte al României.(…) Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”.
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
LIFE STYLE
Top 5 produse esențiale pentru părinții cu copii mici
Ce vor alege maimuțele dacă pui banane și bani în fața lor
Ceaiuri naturale pentru un stil de viață sănătos
Importanța unei bune organizări a biroului și efectele ei asupra stării de bine
Adevăratul motiv pentru care îți este greu să te schimbi
DESTINATII
Încep competițiile sportive în Straja
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
Sănătatea pe primul loc: Cum să faci alegeri alimentare inteligente pentru un corp sănătos
Primul Congres al Asociaţiei Române de Hepatologie Integrată la București
Parteneriat pentru Sănătate România – Ungaria sub egida Comisiei Europene
Carmen Holban – finanțări importante pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
Cancerul continuă să reprezinte o problemă de sănătate publică
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Vicepreședintele SUA, JD Vance, face declarații incendiare despre România! Acesta critică anularea alegerilor prezidențiale, afirmând că decizia s-a bazat pe „bănuieli fragile”
„Exprimarea unor păreri, nu înseamnă interferenţă în alegeri”
Tehnologii moderne în domeniul electric ale unui electrician