Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Workshop de analiză multispectrală aplicată pe colecțiile Muzeului Național de Artă Timișoara

Muzeul Național de Artă din Timisoara a fost gazda unui workshop aparte în peisajul cultural național și euroregional. Între 21-23 octombrie 2021, specialiști, cercetători și studenți în restaurarea patrimoniului muzeal din universitățile și centrele de cercetare timișorene și experți din instituțiile de cultură din subordinea CJT s-au reunit în Sala Barocă a MNArT pentru a studia și discuta metode nedistructive și neinvazive utilizate în analiza, diagnosticarea și restaurarea lucrărilor de artă, în prezența Conducerii ICOM-CC, dna Kate Seymour, șef al departamentului Conservation Education de la SRAL Maastricht. Ceea ce un ochi uman, fie și unul de expert, nu distinge, poate fi oferit acum de tehnologie. Imagistica multispectrală aplicată în studierea patrimoniului cultural se impune ca alternativă complementară la mijloacele tradiționale de investigare, generând un raport complex, multidisciplinar asupra lucrării de artă, dar și al procedurii de urmat în procesul de restaurare profesionistă și durabilă.
Studiul acestor tehnologii este de noutate în România iar workshopul de la Muzeul Național de Artă a constituit o premieră națională. El a fost prefațat de un webinar organizat în luna martie a.c. de Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității de Vest Timisoara prin Centrul Regional de Cercetare și Expertiză în Restaurare și Conservare (CR-CERC) Reușita acestuia și ecoul avut în rândul specialiștilor a impulsionat pregătirile pentru evenimentul din această toamnă, sprijinit de Consiliul Județean Timiș.
Workshop-ul ”Imagistică multispectrală aplicată în studiul patrimoniului muzeal” a reprezentat prima expresie a unei colaborări ce se doreste a fi de lungă durată între Muzeu și CR-CERC, pe de-o parte și, respectiv, Xpectral Tek Braga, Portugalia, SRAL Maastricht și FORTH Hellas, Grecia. Cu această ocazie, partenerii din străinătate au adus și prezentat atât tehnologia pe care o folosesc cât și metodele și specificul lor de utilizare. Prezentările extrem de detaliate și de mare impact au fost urmate de practica realizată pe două lucrări din patrimoniul MNArT: ”Turnul Babel”, pictură a unui artist necunoscut din sec. al XVII-lea, respectiv tabloul lui Ludwig von Bersuder, ”Sfințirea drapelului gărzii civile din Timișoara în octombrie 1844” precum și pe un fragment din lemn policrom provenient dintr-o biserică de lemn specifică patrimoniului eclezial din Banat (secolele XVIII-XIX). Lucrările au fost alese în baza diversității lor cromatice dar și sub aspectul stării de conservare. Fiecare participant a avut șansa de a prelua imagini, de a vedea cum sunt ele prelucrate computerizat, de a înțelege detaliile procesului de diagnosticare și tratament al lucrărilor.
Organizat în condițiile restrictive ale pandemiei, workshop-ul a implicat prezența fizică a 20 de restauratori, în timp ce dezbaterile și lucrările au fost transmise live pe platforma Zoom și pe pagina de facebook MNArT. Fără a se fi investit în publicitate plătită, organizatorii au avut bucuria de a identifica participarea câtorva zeci de profesioniști pe platforma de Zoom precum și peste 14000 de vizualizări pe pagina de facebook, dintre care câteva sute au reprezentat interacțiuni de lungă durată a celor ce au urmărit expunerile invitaților nostri în cele trei zile de lucru.
Reusita acestei acțiuni a motivat participanții să gândească forme de colaborare pe termen lung între restauratorii și conservatorii din centrele implicate, acordurile de parteneriat fiind acum în curs de pregătire pentru anul Capitalei Culturale Europene 2023. Faptul că specialiștii locali vor putea beneficia din plin de expertiza restauratorilor din aceste centre europene de prestigiu are potențialul de a pune procesul de conservare și însănătoșire a patrimoniului cultural într-o nouă lumină, de a coagula colaborarea instituțiilor de profil din regiunea noastră în programe specifice de valorificare și salvare a moștenirii culturale.
Evenimentul organizat de Muzeul Național de Artă Timișoara în colaborare cu Xpectral Tek, FORTH Hellas, SRAL Maastricht a angajat prezența colegilor parteneri Muzeul Național al Banatului, Muzeul Satului Bănățean, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Politehnica, LERF, INCEMC, ICER, CR-CERC, CCATPM., se întemeiază pe Declarația comună a instituțiilor de cultură din Timișoara, semnată la inițiativa Consiliului Județean Timiș, în 27 mai 2021.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share